Home » Invatamant » Englezii și tradițiile românești

Englezii și tradițiile românești

În perioada 7-11 iulie, are loc a doua ediție a școlii de vară „Să redăm tradiția”. Evenimentul se desfășoară la Liceul „Mihai Eminescu” din Bârlad, în parteneriat cu Asociația Astronomică „Sirius” Club UNESCO, coordonator fiind meșterul popular Dan Horgan.

Dacă anul trecut, în tabăra de creație au venit copii din localitatea Scânteia (Iași) și din Galați, coordonați de Silvia Secăleanu, respectiv Paul Buța, vestit confecționer de măști tradiționale, anul acesta, oaspeții școlii de vară sunt membri ai fundației Libra din Anglia. Fundația urmărește susținerea pe plan internațional a copiilor dezavantajați și a celor cu dizabilități.

La cea de-a doua ediție a școlii de vară au venit 10 copii din Anglia împreună cu patru însoțitori. „Sunt foarte impresionați de orașul nostru, care, deși mic, este un oraș cultural și, de ce nu, un teren prielnic pentru schimburi de obiceiuri și tradiții”, a declarat Dan Horgan.

Tabăra a reunit cele trei cercuri de tradiții coordonate de meșterul popular Dan Horgan. Cercul „Să redăm tradiția” de la Liceul „Mihai Eminescu”, „Tradiția, încotro?”, de pe lângă Cercul Militar și „Pe urmele tradiției”, cerc ce ființează în cadrul Bibliotecii „Stroe S. Belloescu”.

Pe parcursul școlii de vară, copiii vor descoperi taina încondeierii ouălor, pictura icoanelor pe sticlă și meșteșugul icoanelor de vatră. „Ne place să credem că, la terminarea școlii de vară, toți participanții vor pleca cu un bogat bagaj de cunoștințe”, a mai spus meșterul popular Dan Horgan. (Mihaela Niculescu)

În perioada 7-11 iulie, are loc a doua ediție a școlii de vară „Să redăm tradiția”. Evenimentul se desfășoară la Liceul „Mihai Eminescu” din Bârlad, în parteneriat cu Asociația Astronomică „Sirius” Club UNESCO, coordonator fiind meșterul popular Dan Horgan. Dacă anul trecut, în tabăra de creație au venit copii din localitatea Scânteia (Iași) și din Galați, coordonați de Silvia Secăleanu, respectiv Paul Buța, vestit confecționer de măști tradiționale, anul acesta, oaspeții școlii de vară sunt membri ai fundației Libra din Anglia. Fundația urmărește susținerea pe plan internațional a copiilor dezavantajați și a celor cu dizabilități. La cea de-a doua ediție…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: