Home » Administratie » Nu sunt bani pentru drumuri

Nu sunt bani pentru drumuri

Vasile Mihalachi, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, spune că bugetul de care instituția dispune anul acesta este insuficient pentru demararea unor proiecte noi în ceea ce privește rețeaua de drumuri județene. Singura soluție pentru o infrastructură rutieră modernă ar fi, după spusele sale, un proiect de anvergură care să beneficieze de sprijin financiar guvernamental.

„Avem în derulare trei proiecte de importanță majoră pentru județul Vaslui: reabilitarea Spitalului Județean de Urgență, finalizarea gropii ecologice din comuna Roșiești și reabilitarea sistemului de apă și canalizare. Un alt proiect necesar în județ este legat de reabilitarea drumurilor județene, dar momentan nu avem bani pentru acesta. Județul Vaslui are aproximativ 1.000 de kilometri de drumuri județene, care nu sunt reabilitate decât în proporție de 40 la sută. Din restul de 60 la sută, jumătate sunt drumuri de pământ. Va trebui să ne gândim, începând cu 2015, ce surse de finanțare putem găsi pentru reabilitarea drumurilor. Fără un proiect de anvergură, care să beneficieze de sprijinul Guvernului, nu putem decât să întreținem rețeaua de drumuri”, a declarat pentru agerpres.ro Vasile Mihalachi. (A.S.)

Vasile Mihalachi, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, spune că bugetul de care instituția dispune anul acesta este insuficient pentru demararea unor proiecte noi în ceea ce privește rețeaua de drumuri județene. Singura soluție pentru o infrastructură rutieră modernă ar fi, după spusele sale, un proiect de anvergură care să beneficieze de sprijin financiar guvernamental. „Avem în derulare trei proiecte de importanță majoră pentru județul Vaslui: reabilitarea Spitalului Județean de Urgență, finalizarea gropii ecologice din comuna Roșiești și reabilitarea sistemului de apă și canalizare. Un alt proiect necesar în județ este legat de reabilitarea drumurilor județene, dar momentan nu avem bani pentru…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: