Home » Politic » Microbuze pentru școlarii a patru comune din colegiul Zorleni

Microbuze pentru școlarii a patru comune din colegiul Zorleni

Patru comune din colegiul Zorleni vor primi microbuzele școlare de care aveau nevoie de mulți ani. Astfel, copiii nu vor mai fi nevoiți să parcurgă pe jos kilometri pentru a ajunge la școală.

Comunele Tutova, Coroiești, Voinești și Perieni vor primi microbuze școlare în etapa întâi, desfășurată în perioada iulie – septembrie 2014, conform planificării Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

„Sacrificiile pe care copiii de la țară le fac pentru a ajunge la școală, prin noroi, vânt, arșiță, ploaie și zăpadă, pe distanțe de kilometri întregi, nu sunt normale pentru România anului 2014. Îmi aduc aminte ce însemna, în copilăria mea, să înfrunt crivățul dimineții, mergând cu tatăl meu spre școala din Fulga de Jos. Prin acest mic ajutor, copiii ajung in condiții civilizate și sigure la școală și nu mai pierd timpul pe care l-ar putea folosi să învețe, să se odihnească sau chiar să se joace. Este o măsură de normalitate și de civilizație pentru copiii noștri” a declarat deputatul PSD, Ana Birchall.

birchallDe asemenea, ea a mai declarat că acest lucru este ” o parte importantă” din programul său politic de deputat al acestui colegiu. Totodată, se declară mulțumită de buna colaborare cu primarii, cu Consiliul Județean și cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Cât privește celelalte comune din colegiul său, ea a dat asigurări că până la sfârșitul anului vor primi și acestea microbuze școlare, conform programării MDRAP.

„Accesul la educație nu este o favoare, ci o obligație pe care trebuie să o asigurăm copiilor noștri de la prima zi și până în ultima zi de școală. Fiecare leu alocat pentru o mai bună educație, pentru accesul la educație a unui copil, indiferent că se află în mediul rural sau în mediul urban, nu este o cheltuială, ci o investiție în prezentul, dar mai ales în viitorul copiilor noștri. Educația este cea mai bună zestre pe care putem să i-o dăm unui copil. Sunt mândră de această realizare și am încrederea că satul românesc, cu oamenii săi demni și muncitori, va continua să crească și să promoveze adevăratele valori ale României”, a afirmat deputatul PSD Ana Birchall. (Roxana NĂSTASĂ)

Patru comune din colegiul Zorleni vor primi microbuzele școlare de care aveau nevoie de mulți ani. Astfel, copiii nu vor mai fi nevoiți să parcurgă pe jos kilometri pentru a ajunge la școală. Comunele Tutova, Coroiești, Voinești și Perieni vor primi microbuze școlare în etapa întâi, desfășurată în perioada iulie - septembrie 2014, conform planificării Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. "Sacrificiile pe care copiii de la țară le fac pentru a ajunge la școală, prin noroi, vânt, arșiță, ploaie și zăpadă, pe distanțe de kilometri întregi, nu sunt normale pentru România anului 2014. Îmi aduc aminte ce însemna, în…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: