Invatamant

Au luat note de trecere la bac, dar nu au fost admiși

210 absolvenți de clasa a XII-a din județ care au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă au luat note de trecere la fiecare disciplină la care au dat examen, dar nu au fost admiși, întrucât media artimetică a notelor obținute nu trece de 6.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, din totalul de 1.111 elevi înscriși la această sesiune de bac, 905 s-au prezentat și doar 202 au reușit să treacă peste examenul maturității. Dacă cei care au luat note foarte mici și-au luat gândul de la bac anul acesta sau cei care au trecut examenul respiră mai liniștiți, nu la fel se poate spune despre cei care ar mai fi avut nevoie de câteva sutimi să le iasă media 6.

Majoritatea s-au înghesuit la contestații în speranța că norocul le va surâde măcar de această dată și vor primi cele câteva sutimi necesare admiterii examenului. Întrebați de motivul pentru care nu au reșit să obțină media 6, absolvenții pun totul pe seama ghinionului, nicidecum pe faptul că nu au învățat destul. Rezultatele contestațiilor vor fi afișate joi.

În județ 22,35% dintre absolvenți au promovat sesiunea a doua a examenului de bacalaureat înainte de contestații, iar la nivel național 22,27%. (Roxana NĂSTASĂ)

Related Articles

Back to top button