Home » Social » Ziua Pompierilor, sărbătorită la Vaslui

Ziua Pompierilor, sărbătorită la Vaslui

În fiecare an, pe 13 septembrie, se aniversează Ziua Pompierilor din România, care marchează data bătăliei dusă de pompierii militari în Dealul Spirii. Anul acesta s-au împlinit 166 de ani de la lupta în care înaintașii noștri au înfruntat trupele otomane intrate în București ca să înăbușe Revoluția de la 1848. În timpul luptei cu forțele inamice covârșitoare ca număr, pompierii și-au dovedit curajul și spiritul de sacrificiu.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a marcat Ziua Pompierilor din România cu o serie de activități la care au fost invitați să participe reprezentanți ai autorităților județene și locale, ai instituțiilor de ordine publică și siguranță națională și cadre în rezervă și retragere.

Activitățile au fost deschise prin oficierea unei slujbe religioase, moment urmat de mesajele aniversare ale vice prim-ministrului Liviu Dragnea, al șefului departamentului pentru situații de urgență dr. Raed Arafat și al col. dr. Nicolae Cornea împuternicit inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Totodată, inspectorul șef al ISU Vaslui col. Neculai Olaru a prezentat o alocuțiune cu ocazia acestei zile festive, iar dintre invitați au luat cuvântul prefectul județului, Andrei Puică, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu și primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Cu ocazia aniversării au avut loc și câteva avansări în grad și acordări de distincții onorifice, pentru aprecierea faptelor deosebite săvârșite pe timpul îndeplinirii misiunilor, a rezultatelor meritorii obținute în procesul formării profesionale sau cu ocazia participării la activități culturale, științifice și sportive.

Tot în cadrul evenimentului a fost desfășurată o expoziție cu prezentarea tehnicii de intervenție din dotare, pentru a oferi vasluienilor posibilitatea de a cunoaște cât mai multe detalii despre echipamentele utilizate, reguli de comportare în situații de urgență și misiunile cu care pompierii se confruntă zi de zi. De asemenea, a fost efectuat un exercițiu demonstrativ și a fost prezentată ultima autospecială intrată în dotarea ISU Vaslui, respectiv autoscara cu nacela care poate interveni la o înălțime de 43 de metri. (Roxana NĂSTASĂ)

În fiecare an, pe 13 septembrie, se aniversează Ziua Pompierilor din România, care marchează data bătăliei dusă de pompierii militari în Dealul Spirii. Anul acesta s-au împlinit 166 de ani de la lupta în care înaintașii noștri au înfruntat trupele otomane intrate în București ca să înăbușe Revoluția de la 1848. În timpul luptei cu forțele inamice covârșitoare ca număr, pompierii și-au dovedit curajul și spiritul de sacrificiu. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a marcat Ziua Pompierilor din România cu o serie de activități la care au fost invitați să participe reprezentanți ai autorităților județene și locale, ai…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: