Home » Social » Premiera se lasă așteptată

Premiera se lasă așteptată

„Doctor fără voie”, piesa pe care actorii bârlădeni o pregătesc pentru noua stagiune, ar putea avea premiera dupa 15 octormbrie.

Programat inițial pentru finalul stagiunii trecute, spectacolul „Doctor fără voie” de Moliere, pregătit de Teatrul „Victor Ion Popa” a fost amânat pentru începutul noii stagiuni teatrale. Repetițiile sunt în toi, spectacolul putând fi vizionat în avanpremieră pe 2 octombrie.

Publicul bârlădean este invitat la avanpremieră pe 2 octombrie, iar la premieră ceva mai târziu, posibil după 15 octombrie. Această amânarea este justificată de faptul că scena teatrului va fi ocupată pentru câteva zile cu repetițiile a patru piese care vor fi prezentate în cadrul Festivalului Umorului «Constantin Tănase». În funcție de programul acestor spectacole jucate de trupe ale unor teatre cu renume în România, vom stabili data exactă a mult așteptatei premiere”, a declarat Dorin Mihăilescu, regizorul spectacolului.

Vasluienii vor avea șansa, însă, să vadă „Doctor fără voie” după avanpremiera de la Bârlad, respectiv pe 5 octormbrie, întrucât piesa face parte dintre cele patru care vor urca pe scena Festivalului „Constantin Tănase”.

Premiera cu care se va deschide stagiunea teatrală 2014-2015 la Bârlad este un spectacol deosebit, la care s-a lucrat mult și bine, un spectacol din genul commedia dell’arte, așa că așteptarea a meritat. Nu credeți că personajele și situațiile imaginate de Jean-Baptiste Poquelin și transfigurate de noi sunt evident cotidiene? Nu credeți că Molière «este printre noi», este «contemporanul nostru»? Nu vă grăbiți să răspundeți, priviți mai întâi la cei de pe scenă, la realitatea imaginată din faptul teatral, apoi la realitatea înconjurătoare și… respirați adânc… Atât timp cât ne vom acorda un răgaz de gândire, mai există speranță în viața adevărată. Nu vă încruntați, râdeți! Râsul e cea mai puternică armă împortiva prostiei și degradării umane și cât timp vom avea puterea să rădem există speranță de salvare, de eliberare”, a mai adăugat regizorul.

Piesa, a cărei scenografie este semnată de Sandu Maftei, are în distribuție actorii: Sorin Gheorghe (Squanarelle), Cătălina Rusu (Martine), Ramona Părpăliță (Lucinde), Irina Grăjdeanu (Jaqueline), Lucian Arhire (Valere), Cristian Todică (Lucas), Marcel Anghel (Geronte), Alexandru Savu (Robert Thibault) și Simon Salcă jr. (Leandre). (Mihaela NICULESCU)

"Doctor fără voie", piesa pe care actorii bârlădeni o pregătesc pentru noua stagiune, ar putea avea premiera dupa 15 octormbrie. Programat inițial pentru finalul stagiunii trecute, spectacolul „Doctor fără voie” de Moliere, pregătit de Teatrul "Victor Ion Popa" a fost amânat pentru începutul noii stagiuni teatrale. Repetițiile sunt în toi, spectacolul putând fi vizionat în avanpremieră pe 2 octombrie. „Publicul bârlădean este invitat la avanpremieră pe 2 octombrie, iar la premieră ceva mai târziu, posibil după 15 octombrie. Această amânarea este justificată de faptul că scena teatrului va fi ocupată pentru câteva zile cu repetițiile a patru piese care vor…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: