Home » Social » Sărbătoarea toamnei la Bârlad

Sărbătoarea toamnei la Bârlad

Capetele de afiș ale evenimentului vor fi Nicu Paleru și preotul Cristian Pomohaci.

Nicu Paleru și preotul-cântăreț Cristian Pomohaci – iată cele două mari surprize pe care autoritățile locale le-au pregătit bârlădenilor la ediția din acest an a Sărbătorii toamnei. Organizatorii și-au propus ca evenimentul, care se va desfășura între 25 și 28 septembrie, să se evidențieze prin folclor autentic, impregnat cât mai puțin de accentele moderne muzicale. Din acest motiv, în afară de cei doi artiști, au mai invitat și două ansambluri folclorice din Cahul (Republica Moldova), zonă care mai păstrează încă nealterată tradiția românească.

„Un alt punct de interes la care ținem în mod deosebit este Târgul meșterilor populari, care va avea o mai mare întindere în acest an. Și-au anunțat participarea peste 30 de meșteri populari din diverse zone ale țării. Nu va lipsi expoziția cu vânzare de produse agroalimentare, unde vor fi expuse și produse specifice altor regiuni”, a declarat primarul Constantin Constantinescu.

Ca de fiecare dată, cu siguranță, cele mai puternice tentații vor fi răspândite în eter de grătarele pline de mititei, pastramă și cârnați, fără de care bârlădenii nu pot concepe nicio sărbătoare în aer liber. Specificul toamnei va fi întregit de butoaiele de must care vor trona la loc de cinste alături de pastrama de oaie. (Simona MIHĂILĂ)

Capetele de afiș ale evenimentului vor fi Nicu Paleru și preotul Cristian Pomohaci. Nicu Paleru și preotul-cântăreț Cristian Pomohaci - iată cele două mari surprize pe care autoritățile locale le-au pregătit bârlădenilor la ediția din acest an a Sărbătorii toamnei. Organizatorii și-au propus ca evenimentul, care se va desfășura între 25 și 28 septembrie, să se evidențieze prin folclor autentic, impregnat cât mai puțin de accentele moderne muzicale. Din acest motiv, în afară de cei doi artiști, au mai invitat și două ansambluri folclorice din Cahul (Republica Moldova), zonă care mai păstrează încă nealterată tradiția românească. "Un alt punct de…

Review Overview

User Rating: 4.45 ( 1 votes)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: