Home » National » Teodor Meleșcanu A DEMISIONAT de la șefia SIE. BEC: Partidul Dreptății Sociale a anunțat că depune marți candidatura lui Meleșcanu la Președinție

Teodor Meleșcanu A DEMISIONAT de la șefia SIE. BEC: Partidul Dreptății Sociale a anunțat că depune marți candidatura lui Meleșcanu la Președinție

Președintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare președinților Senatului și Camerei Deputaților în care le transmite să ia act de demisia lui Teodor Meleșcanu din funcția de director al SIE și să declare vacantă funcția. Potrivit purtătorului de cuvând al BEC Marian Muhuleț, Partidul Dreptății Sociale a anunțat că va depune marți dimineață candidatura lui Meleșcanu pentru alegerile prezidențiale.

UPDATE 17:18 – Muhuleț: Partidul Dreptății Sociale a anunțat BEC că va depune marți candidatura lui Meleșcanu

Partidul Dreptății Sociale a anunțat Biroul Electoral Central (BEC) că va depune, marți dimineață, candidatura lui Teodor Meleșcanu pentru alegerile prezidențiale, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.

Acesta a precizat că depunerea dosarului de înregistrare a candidaturii urmează să se facă marți dimineață, la ora 10.00.

Marian Muhuleț a menționat că a încercat să îl contacteze pentru confirmare pe Teodor Meleșcanu, însă nu a reușit până la acest moment.

Conform unui comunicat al Administrației prezidențiale, șeful statului a trimis luni o scrisoare președintelui Senatului,Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

”Stimate domnule președinte, în temeiul Art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituția României, republicată, vă propun să luați act de demisia din funcția de director al Serviciului de Informații Externe a domnului Teodor-Viorel Meleșcanu și să declarați vacantă această funcție, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre conform Art. 76 alin. (2) din Constituție”, le scrie președintele Băsescu președinților Camerelor.

Conform legii 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, conducerea SIE se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Țării la propunerea președintelui României.

Articolul 76 alineatul 2 din Constituție stipulează că ”legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră”.

De asemenea, potrivit articolului 65 alineatul 2 din Constituție, Camerele își desfășoară lucrările în ședințe comune, printre altele pentru numirea, la propunerea președintelui României, a directorilor serviciilor de informații și exercitarea controlului asupra activității acestor servicii.

Teodor Meleșcanu ar urma să se înscrie în competiția pentru alegerile prezidențiale, după cum a sugerat încă de vineri când, întrebat dacă ia în calcul o candidatură la prezidențiale, a declarat că luni va exista răspunsul, ”dacă vor fi întrunite condițiile”.

”Dacă aveți puțină răbdare, luni dimineață o să avem răspunsul la toate. Dacă vor fi întrunite condițiile, luni dimineață o să vă dau un răspuns”, a spus Meleșcanu, întrebat dacă se înscrie în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie.

Întrebat dacă a strâns semnături pentru candidatură, Meleșcanu a precizat: ”Tocmai asta este problema”.

Șeful SMCD, Mircea Dogaru, a declarat pentru ”Gândul” că el a fost cel care se ocupat de strângerea semnăturilor necesare depunerii candidaturii lui Meleșcanu.

Termenul de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale din noiembrie expiră în 23 septembrie.

Sursa: mediafax.ro

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: