Home » Administratie » Singurul sens giratoriu din Bârlad, desființat

Singurul sens giratoriu din Bârlad, desființat

Măsura va fi luată din cauza mașinilor de tonaj greu care nu au destul loc să vireze la dreapta.

Lipsa unei șosele de centură care să degreveze Bârladul de traficul greu își spune iarăși cuvântul: sensul giratoriu de la Podul Pescăriei va fi desființat. Măsura va fi luată de autoritățile locale la recomandările Biroului de Poliție rutieră Bârlad, dar și ca urmare a petițiilor câtorva cetățeni înaintate agenților rutieri, care au remarcat că mașinile de tonaj greu nu au suficient spațiu să vireze la dreapta.

Costică Fînaru, șeful Biroului Poliției Rutiere, ne-a declarat că problema a fost adusă cu mai multă vreme în urmă în atenția primăriei. Edilii au cerut răgaz pentru a găsi o soluție care să excludă desființarea sensului giratoriu, întrucât intersecția de la Podul Pescăriei este una destul de complicată, fiind punctul comun al unui număr de cinci străzi: Col. Simionescu Sava, Ștefan cel Mare, Ioan Popescu, Alexandru Vlahuță și Alexandru Ioan Cuza.

„A fost analizată situația, s-a făcut și un studiu, dar s-a ajuns la concluzia că sunt necesari foarte mulți bani. Pentru a nu se renunța la sensul giratoriu ar trebui ca acesta să fie supralărgit, iar Podul Pescăriei, consolidat. Costurile s-ar fi ridicat cu atât mai mult cu cât era necesar un nou proiect, aprobări speciale, așa încât s-a optat pentru varianta reamenajării intersecției”, a precizat colonelul Costică Fînaru.

Primarul Constantin Constantinescu a avut, alaltăieri, o întâlnire cu reprezentații Biroului Poliței Rutiere Bârlad, în cadrul căreia au fost puse la punct detaliile.

Sensul giratoriu de la Podul Pescăriei este singurul din oraș și a fost amenajat în urmă cu circa opt ani. Colonelul Fînaru a spus că, pentru fluidizarea circulației rutiere în interiorul orașului ar mai fi nevoie de câteva: „Propunerile au fost deja înaintate administratorului drumurilor locale, în speță Primăriei Bârlad, există și proiecte, însă se invocă lipsa resurselor financiare, așa că trebuie să mai așteptăm”.

Sensurile giratorii propuse de agenții rutieri sunt pentru intersecțiile de la SC FEPA, Cerbul de Aur, SC Confecții și pe strada Popa Șapcă. (Simona MIHĂILĂ)

Măsura va fi luată din cauza mașinilor de tonaj greu care nu au destul loc să vireze la dreapta. Lipsa unei șosele de centură care să degreveze Bârladul de traficul greu își spune iarăși cuvântul: sensul giratoriu de la Podul Pescăriei va fi desființat. Măsura va fi luată de autoritățile locale la recomandările Biroului de Poliție rutieră Bârlad, dar și ca urmare a petițiilor câtorva cetățeni înaintate agenților rutieri, care au remarcat că mașinile de tonaj greu nu au suficient spațiu să vireze la dreapta. Costică Fînaru, șeful Biroului Poliției Rutiere, ne-a declarat că problema a fost adusă cu mai…

Review Overview

About Mihai Vasile

5 comments

  1. Acel sens giratoriu este o timpenie ca si cele doua poduri plantate aiurea acolo de regimul comunist.Ani in sir sa circulat corect acolo doar pe indicatoare fara ocolirea
    podurilor fara rost

    • Marian, nu contest ca cele doua poduride acolo este sunt o mare prostie… dar fara suparare… acum multi ani acolo nu era zona comerciala LIDEL si restul… trebuie sa recunoastem , de asemenea, ca nici traficul de astazi…
      Imi aduc aminte ca acum 10-15 ani nu era nici o problema sa mergi pe nicaieri prin Barlad, numarul de masini fiind mult mai mic… Asta poti sa o vezi foarte bine aruncand un ochi pe geam si sa vezi locurile de parcare in acest moment si cum erau ele acum 8 ani…

  2. situatia se poate rezolva extrem de simplu:
    1. se vor monta semafoare
    2. se vor face sensuri unice: a. la intrarea pe pod dinspre str, col. simionescu sava
    b. la iesirea de pe pod.dinspre alexandru vlahuta
    3. in afara de pod care va avea sens unic, pe restul strazilor se va cirucla pe 2 sensuri.

    • Nene… si daca eu vreau sa ajung de pe Str. Alexandru Vlaxuta pe Str. A.I.Cuza? intru pe pod, astept in intersectie unde dau prioritate, apoi ma incadrez pe banda si merg 3-4m si opresc sa dau prioritate,pentru a intra iar pe pod, blocand in acelasi timp strada pentru cei care vin din spatele meu…
      Corect?

      • de pe vlahuta pe cuza ajungi fara sa trebuiasca sa dai de pod. undeva 300m mai la vale pe unde depozitau gunoi. e o strada ce face legatura intre cele 2 mari strazi. pardon defapt sunt 2 strazi acolo

%d blogeri au apreciat: