Home » Social » Copilul meu – Darius este mic, dar are o inimă mare

Copilul meu – Darius este mic, dar are o inimă mare

Numele lui Darius i se potrivește de minune, dacă ținem cont de semnificația acestuia: „cel care menține binele” sau „cel care posedă bunuri”. Originea acestui nume este persană și se pare că era purtat de regi și i se potrivește acestui copil, deoarece are o inimă mai mare decât el. Darius și-a propus să realizeze în viitor niște lucruri deosebite. La doar patru ani și jumătate, Darius visează să ajungă un „rege” al fotbalului, la fel ca idolul său Ronaldo și cunoaște toți marii jucători internaționali dar și pe cei din țară.

Într-o zi, micuțul le-a dezvăluit părinților că în momentul când va juca primul său meci important și va da primul gol, i-l va dedica din inimă verișorului său pe care l-a pierdut într-un accident rutier și la care ținea foarte mult.

În afară de lucrurile firești cu care se ocupă copii de obicei, Darius petrece mult timp cu fratele său mai mare Adi, de care este foarte atașat dar și cu părinții verișorului pe care l-a iubit atât de mult, umplându-le acestora golul sufletesc. Cei doi frați dorm împreună și împart între ei tot ceea ce au, chiar și cerealele cu ciocolată pe care le adoră. (R.C.)

Numele lui Darius i se potrivește de minune, dacă ținem cont de semnificația acestuia: „cel care menține binele” sau „cel care posedă bunuri”. Originea acestui nume este persană și se pare că era purtat de regi și i se potrivește acestui copil, deoarece are o inimă mai mare decât el. Darius și-a propus să realizeze în viitor niște lucruri deosebite. La doar patru ani și jumătate, Darius visează să ajungă un „rege” al fotbalului, la fel ca idolul său Ronaldo și cunoaște toți marii jucători internaționali dar și pe cei din țară. Într-o zi, micuțul le-a dezvăluit părinților că în…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile