Home » Sanatate » Doar șase medici la Ambulanță

Doar șase medici la Ambulanță

La Serviciul de Ambulanță (SAJ) Vaslui profesează în acest moment doar șase medici angajați. Deși legea prevede ca la serviciile de ambulanță să fie încadrat un medic la 30.000 de locuitori, în județul Vaslui, unui medic de pe ambulanță îi revin în jur de 80.000 de persoane.

Medicii și asistenții de la SAJ Vaslui sunt nevoiți să se împartă între cazurile medicale urgente, deoarece sunt depășiți adesea din punct de vedere numeric. Cadrele medicale afirmă că le este greu să facă față programului, extrem de încărcat, gărzile fiind împărțite la numărul de medici care le pot susține. Nu de puține ori se întâmplă ca toate echipajele dintr-o stație să fie plecate, deoarece apar mai multe solicitări în același timp. În aceste situații fie se prelungește timpul de așteptare al pacienților, fie este solicitat un echipaj dintr-o stație cât mai apropiată.

Conform celor spuse de Aura Popa, managerul SAJ Vaslui, la Bârlad există în acest moment doi medici care susțin linia de gardă, în condițiile în care Bârladul are numeroase solicitări. Din acest motiv promptitudinea cu care se răspunde solicitărilor este îngreunată.

„Linia de gardă de la Bârlad o ținem destul de greu, deoarece sunt doar doi medici și numeroase solicitări. Situația este și mai dificilă la Huși, unde lucrază un singur medic, acolo exitând, din păcate, situații când rămân ture descoperite”, ne-a declarat Aura Popa, managerul SAJ Vaslui.

Motivul pentru care medicii nu se îngrămădesc la gărzile de pe ambulanță este acela că muncesc mult și sunt plătiți prost.

Cele două linii de gardă (n.r. de la Vaslui și de la Bârlad) le ținem cu mari eforturi. Până și directorul medical se implică, deși nu este obligat să țină gărzi. Ajutor primim de la medicii de familie, fără de care nu ne-am putea descurca. Acești medici sunt plătiți cu minimum din grilă, în funcție de specializări, și nici nu primesc sporurile celor cu normă întreagă, motive pentru care numărul celor care se implică este atât de mic. Ca exemplu, vă spun că un medic din Vaslui ce vine să țină o gardă la Bârlad, rămâne cu câteva zeci de lei în mână după ce scade naveta, pe care din păcate nu i-o pot deconta. Neacoperirea cu personal poate fi rezolvată într-un singur mod, și anume mărirea salariilor cadrelor medicale”, ne-a mai spus Aura Popa. (Roxana CUCU)

La Serviciul de Ambulanță (SAJ) Vaslui profesează în acest moment doar șase medici angajați. Deși legea prevede ca la serviciile de ambulanță să fie încadrat un medic la 30.000 de locuitori, în județul Vaslui, unui medic de pe ambulanță îi revin în jur de 80.000 de persoane. Medicii și asistenții de la SAJ Vaslui sunt nevoiți să se împartă între cazurile medicale urgente, deoarece sunt depășiți adesea din punct de vedere numeric. Cadrele medicale afirmă că le este greu să facă față programului, extrem de încărcat, gărzile fiind împărțite la numărul de medici care le pot susține. Nu de puține…

Review Overview

User Rating: 4.9 ( 1 votes)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: