Home » Politic » Bilanț liberal cu final fericit
Simona Polak

Bilanț liberal cu final fericit

Liberalii vasluieni consideră mulțumitor scorul adjudecat de candidatul Klaus Iohannis la nivelul municipiului. Ei vor să vadă cât mai repede poiect de buget pe anul 2015 și o soluție în problema celor care continuă să ocupe funcții în administrația locală, pe care le-au luat în vremea când PNL era în alianță cu PSD.

Bogdan RUSU

Simona Polak, președintele Organizației Municipale a PNL Vaslui, a declarat că Iohannis a obținut în municipiul reședință 48% dintre voturi, dar că scorul ar fi putut fi mai mare dacă deținuții cu drept de vot, dar și asistații social din una din suburbiile municipiului nu ar fi votat cu Victor Ponta într-o majoritate covârșitoare.

“432 de voturi le-a luat Victor Ponta de la Penitenciar, motiv pentru care noi am scăzut cu aproape un procent. Asta a demonstrat, totuși, că domnul Iohannis este votat de oamenii liberi. Dacă tot vorbim de libertate, nu pot lăsa deoparte o secție cu scor mic pentru noi și anume cea de la Rediu, unde se știe că sunt mulți asistați social. Sigur, ei ca oameni de bună-credință au dat voturile PSD-ului și au adus mulțumirea partidului pentru ajutoarele pe care le primesc. Dacă dăm deoparte aceste lucruri oarecum atipice, Vasluiul ar fi putut avea un scor mult mai mare pentru Klaus Iohannis”, a declarat Simona Polak.

Ex-președintele organizației PDL din municipiul Vaslui, Mihai Ponea, actualmente co-președinte al noului PNL, a specificat în fața colegilor că rezultatul alegerilor a fost unul surprinzător chiar și pentru susținătorii lui Iohannis.

“Am să spun așa, pe românește, la sfârșitul primului tur eram câțiva proști care speram să iasă Klaus Iohannis președinte, în al doilea tur eram mai mulți care credeam asta și iată că ceea ce atunci părea ceva greu de realizat s-a întâmplat. (…) Vasluienii au fost mobilizați de evenimentele relatate de presa națională și mulți au recunoscut că au fost sunați din străinătate de rude, de prieteni care le-au spus să meargă la vot. Înainte eram noi cei care îi sunam pe ei să iasă la vot, dar acum batjocura din diaspora i-a scos pe oameni din case. Oamenii ne-au arătat un drum. Noi acum trebuie să-l pietruim, să-l asfaltăm, pentru ca lucrurile să funcționeze nemțește”, a precizat Ponea.

Cei de la vârful PNL Vaslui au declarat că se impune o prezentare cât mai rapidă de către Guvernul Ponta a proiectului de buget pe anul 2015. Ei au apreciat că guvernarea PSD a fost una dezastruoasă și au dat asigurări că vor tranșa la nivel local situația membrilor PNL care continuă să ocupe funcții în administrația locală, încă de pe vremea când USL se afla la guvernare. La nivelul județului Vaslui, liberalii au un vicepreședinte la Consiliul Județean, un post de viceprimar al municipiului Vaslui și mai multe posturi de șefi ai unor instituții deconcentrate. Simona Polak, ea însăși în această situație (fiind șefa Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui), a afirmat că situația menționată va fi discutată în cadrul unei ședințe, când se va stabili dacă liberalii care dețin anumite funcții vor demisiona.

 

Liberalii vasluieni consideră mulțumitor scorul adjudecat de candidatul Klaus Iohannis la nivelul municipiului. Ei vor să vadă cât mai repede poiect de buget pe anul 2015 și o soluție în problema celor care continuă să ocupe funcții în administrația locală, pe care le-au luat în vremea când PNL era în alianță cu PSD. Bogdan RUSU Simona Polak, președintele Organizației Municipale a PNL Vaslui, a declarat că Iohannis a obținut în municipiul reședință 48% dintre voturi, dar că scorul ar fi putut fi mai mare dacă deținuții cu drept de vot, dar și asistații social din una din suburbiile municipiului nu…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: