Home » National » Laura Ștefan, câștigătoarea premiului "Femeia curajoasă" 2015, acordat de Ambasada SUA: Mă motivează schimbarea României. Cea mai dificilă situație: "marțea neagră"

Laura Ștefan, câștigătoarea premiului "Femeia curajoasă" 2015, acordat de Ambasada SUA: Mă motivează schimbarea României. Cea mai dificilă situație: "marțea neagră"

Experta anticorupție Laura Ștefan, de la Expert Forum, este câștigătoarea premiului „Femeia curajoasă” 2015, acordat de Ambasada SUA, care, totodată, a nominalizat-o pentru premiul „Femei curajoase din întreaga lume”, acordat de secretarul american de Stat.

„Suntem onorați să găzduim evenimentul din această seară și să acordăm recunoaștere unor femei care întruchipează compasiune, perseverență și, desigur, curaj. Aceste femei cu origini diferite lucrează în sectoare diferite ale societății, dar sunt unite de dorința lor de a aborda unele dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă România. Le suntem recunoscători pentru eforturile continue și suntem mândri să le acordăm recunoaștere în această seară”, a declarat, joi seara, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, în deschiderea celei de-a doua ediții a premiilor „Femei curajoase din întreaga lume”, o inițiativă a Departamentului american de Stat.

„În această seară ne concentrăm atenția asupra a patru femei curajoase, însă acest eveniment este inspirat de toate femeile din România și din întreaga lume. Țările cele mai sigure și cu economie puternică sunt cele care promovează egalitatea și respectul drepturilor femeilor”, a afirmat Thompson.

Ambasada SUA a făcut patru nominalizări, câștigătoare fiind desemnată Laura Ștefan, de la Expert Forum, „un lider care distruge bariere și impulsionează comunitățile spre progres și egalitate”, celelalte trei femei primind premii de recunoaștere.

„Sunt mândru să anunț că domnișoara Laura Ștefan este câștigătoarea premiului «Femeia curajoasă» a anului 2015 și nominalizarea Ambasadei SUA la București pentru premiul «Femei curajoase din întreaga lume», acordat de secretarul de Stat al SUA. Laura Ștefan este de mult timp un lider în lupta împotriva corupției din România și suntem mândri să-i acordăm recunoaștere în această seară. În fiecare an alegem un candidat pe care îl nominalizăm pentru premiul «Femei curajoase din întreaga lume» oferit de Departamentul de Stat al SUA, însă România are multe femei extraordinare care se dedică profund ajutării comunităților din care fac parte”, a spus diplomatul american.

Dean Thompson a explicat că Laura Ștefan este expert în domeniul anticorupției și statului de drept și „o curajoasă susținătoare a statului de drept, reformei judiciare și drepturilor omului”.

„Chiar și atunci când se confruntă cu insulte și amenințări la adresa sa, ea pledează neobosit pentru toate acestea, iar ONG-ul în cadrul căruia activează, Expert Forum, este un model pentru societatea civilă din România. Așa cum știm cu toții, grupurile societății civile sunt o componentă esențială a oricărei democrații. Ele trag autoritățile la răspundere. În această privință, Laura Ștefan a fost o luptătoare. Ea demonstrează nu doar neînfricare, luând public poziție împotriva abuzurilor, ci și o capacitate unică de a identifica posibile lacune legislative care pot genera abuz”, a susținut însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București.

Acesta a subliniat că Ștefan a fost, recent, prima care a atras atenția asupra unor acte legislative adoptate tacit de Parlament, „care subminau cadrul juridic anticorupție și făceau prevederile Codului Penal neaplicabile în cazul aleșilor”.

„Laura Ștefan a jucat, de asemenea, un rol esențial în alegerile trecute. Ea și ONG-uri care lucrează cu Expert Forum au monitorizat două runde de vot, au coordonat observatorii independenți, au adunat informații despre cazurile de abuzuri și ilegalități și au depus plângeri la Biroul Electoral Central, care ulterior a reformat procedurile electorale în România. Laura Ștefan își exercită influența benefică mult dincolo de granițele comunității ONG-urilor. Ea oferă gratuit experiența și cunoștințele sale jurnaliștilor pe probleme juridice și ajută scriitori și cercetători să extindă relatările despre cazurile de abuzuri legislative și folosire necorespunzătoare a fondurilor publice”, a mai spus Thompson.

Totodată, diplomatul SUA a reamintit că, în calitate de director în cadrul Ministerului Justiției, Laura Ștefan a elaborat legislație reformatoare esențială, precum statutele Agenției Naționale de Integritate, care au ajutat la combaterea conflictului de interese la toate nivelurile instituțiilor publice.

„Facilitând integrarea României în UE, activitatea sa în cadrul Ministerului a plasat România pe harta Uniunii Europene, iar contribuțiile sale internaționale, precum consilierea în Balcani și Ucraina, au transformat-o într-unul dintre cei mai respectați experți în domeniul statului de drept din regiune. Domnișoara Laura Stefan posedă o combinație unică de curaj, cunoștințe și inspirație, care o transformă într-un activist neobosit în domeniul statului de drept, într-un excelent mediator în chestiuni dificile și în cel mai bun expert din domeniul său”, a subliniat Dean Thompson.

Pe lista de nominalizări s-au mai aflat Nicoleta Bițu, director executiv al Romano ButiQ, Rodica Mihăilă, profesor al Universității din București, și Carmen Ungureanu, de la Institutul Național de Sănătate Publică.

Experta anticorupție Laura Ștefan, desemnată câștigătoarea premiului „Femeia curajoasă” 2015 de către Ambasada SUA, a declarat că este motivată de schimbarea României ca rezultat al muncii societății civile, precizând că cea mai dificilă situație prin care a trecut a fost „marțea neagră”.

„Consider că este o distincție pentru societatea civilă românească, care ani de-a rândul a încercat să aducă pe agenda publică toate problemele spinoase ale lumii în care trăim, de la copiii instituționalizați la condițiile din arest și pușcării”, a declarat, joi seara, Laura Ștefan (Expert Forum), desemnată de Ambasada SUA la București câștigătoarea premiului „Femeia curajoasă” 2015.

Întrebată care este cea mai dificilă situație prin care a trecut, Ștefan a precizat că primul eveniment care-i vine în minte este „marțea neagră, un moment extrem de greu în care a contat foarte mult puterea de convingere a celor câtorva voci care încă susțineau, împottiva establishmentului, că ceea ce făcuse Parlamentul României nu era în regulă”.

Experta anticorupție a subliniat că se simte motivată de „schimbarea României ca rezultat al muncii societății civile”. „Noi încercăm să ne asigurăm că legile nu sunt ciuntite, că instituțiile nu sunt decapitate, că instituțiile nu sunt desființate. Au fost astfel de cazuri, dacă vă aduceți aminte în 2007, imediat după intrarea în UE, s-a încercat eliberarea din funcție a unor oameni cheie din DNA”, a spus Ștefan, adăugând că au mai fost momente în care DNA și ANI pierdeau competențe cheie sau când parlamentarii decideau că nu trebuie să mai fie anchetați pentru fapte de corupție.

Sursa: mediafax.ro

Experta anticorupție Laura Ștefan, de la Expert Forum, este câștigătoarea premiului "Femeia curajoasă" 2015, acordat de Ambasada SUA, care, totodată, a nominalizat-o pentru premiul "Femei curajoase din întreaga lume", acordat de secretarul american de Stat. "Suntem onorați să găzduim evenimentul din această seară și să acordăm recunoaștere unor femei care întruchipează compasiune, perseverență și, desigur, curaj. Aceste femei cu origini diferite lucrează în sectoare diferite ale societății, dar sunt unite de dorința lor de a aborda unele dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă România. Le suntem recunoscători pentru eforturile continue și suntem mândri să le acordăm recunoaștere…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: