Home » Justitie » Tâlhăriile, prioritate locală a Poliției Vaslui

Tâlhăriile, prioritate locală a Poliției Vaslui

de Marian MOCANU

În anul 2015, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului constituie una din prioritățile naționale în domeniul prevenirii criminalității, iar la nivelul județului Vaslui s-a stabilit ca prioritate locală prevenirea tâlhăriilor în mediul urban.

De la începutul acestui an, pe raza județului Vaslui au fost sesizate 52 tâlhării, din care 34 (65,38%) au avut loc în pe străzi din orașe sau municipii. În aceeași perioadă a anului trecut s-au produs doar 34 tâlhării, cu circa 50% mai puține față. Dintre infracțiunile de tâlhărie săvârșite în mediul urban, cele mai multe, 80%, respectiv un număr de 27, au fost comise pe stradă la sfârșit de săptămână, în special seara și noaptea. Ca mod de operare, cei care au comis astfel de fapte au întrebuințat mijloace violente, în cazul a 20 tâlhării sau au acționat prin smulgere – șapte fapte. Au fost vizate în special telefoanele mobile, poșetele, bijuterii sau AFIS TALHARIE 1 A3banii. Împrejurările care au favorizat comiterea tâlhăriilor au constituit-o în general purtarea la vedere a telefoanelor mobile, a bijuteriilor din aur – lănțișoare, pandantive de către victime și deplasarea la ore târzii neînsoțiți.

Doar în cazul a ceva mai mult de jumătate din tâlhăriile care au avut loc, polițiștii i-au identificat pe cei care le-au comis. Toți autorii sunt de sex masculin, majoritatea fiind tineri cu vârsta de până la 30 de ani, dintre care 6 minori. Acestora, de la începutul anului curent, le-au căzut victime în general persoane de sex masculin (aproximativ 71%), mai ales minori și cei cu vârsta de peste 70 de ani.

„Pentru a preîntâmpina comiterea unor astfel de fapte, polițiștii desfășoară acțiuni de prevenire și combatere a infracțiunilor de tâlhărie în zonele fierbinți identificate, respectiv în municipiile Bârlad și Vaslui, preponderent în mediile stradale. Aceste areale sunt incluse în traseele de patrulare ale dispozitivelor de siguranță publică, atât în mediul urban cât și în mediul rural. De asemenea, sunt organizate acțiuni de informare a populației cu privire la vulnerabilitățile pe care le speculează făptuitorii, cum ar fi purtarea la vedere a telefoanelor mobile, a bijuteriilor din aur și a altor bunuri de valoare ori starea de ebrietate a victimei. Vă reamintim faptul că, cel mai adesea, tâlhăriile se comit pe stradă, în spații deschise: artere principale, piețe, alei, parcări sau parcuri, în general fiind reprezentate de smulgeri de obiecte valoroase. Cei care comit astfel de infracțiuni acționează rapid, venind în fugă din spatele victimei sau apropiindu-se din sens opus și smulgând obiectul vizat. Întrucât faptele sunt comise în spații deschise, aceștia au posibilitatea de a se îndepărta cu ușurință de victimă, pierzându-se în mulțime sau dispărând pe străduțe lăturalnice, înainte ca victima să poată reacționa”, a declarat agent șef adjunct Alina Tonică, purtătorul de cuvânt al IJP Vaslui.

Modurile de operare utilizate în cazul tâlhăriilor prin smulgere

Prin distragerea atenției victimei, sub diverse pretexte: autorul îi cere date despre o locație, îi cere să îi spună cât este ceasul, după care acționează rapid, prin smulgere;

Prin surprinderea victimei: infractorul se aproprie de victimă alergând, de obicei dintr-o direcție din care nu poate fi observat, îi smulge bunul și fuge cu acesta;

Profitând de condițiile favorizatoare oferite de anumite zone: urmărește victima până când aceasta ajunge în locuri izolate, mediu care îi permite să acționeze fără martori.

Cum putem fi în siguranță pe stradă

Atunci când vă deplasați spre școală sau spre domiciliu, este indicat să mergeți cu alți prieteni sau colegi, să alegeți cu grijă traseul, evitând locurile pustii, parcurile, zonele neiluminate. Dacă deplasarea este absolut necesară, apelați la serviciile de taximetrie autorizate deoarece, întrucât cele mai multe infracțiuni se comit sub adăpostul întunericului;

Nu vă etalați bani, bijuterii, ceasuri, telefoane mobile;

Când vorbiți la telefonul mobil pe stradă, manifestați atenție la persoanele din jurul vostru și observați-le reacția;

Când vă deplasați pe stradă, nu purtați gluga pe cap sau căștile telefonului la urechi. Acest lucru poate fi cauza unor accidente de circulație sau, neauzind ce se întâmplă în jurul vostru, puteți deveni victimele unor indivizi certați cu legea;

Când vă aflați în zone aglomerate, manifestați atenție sporită cu privire la persoanele care vă pot urmări;

Dacă bănuiți că cineva vă urmărește, verificați această situație prin traversarea străzii. Dacă urmăritorul se află în continuare după dumnevoastră, îndreptați-vă spre o zonă aglomerată sau intrați într-un magazin, iar pe timpul nopții nu ezitați să bateți la ușa unei locuințe cu ferestre luminate;

Ocoliți grupurile de persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv;

Cea mai bună armă de apărare în cazul unui atac este strigătul. Dacă sunteți agresați, bătuți sau tâlhăriți pe stradă, strigați cât mai tare după ajutor. Procedând astfel alertați persoanele din jur, iar agresorii vor fugi.

În cazul în care sunteți victimă a vreunei infracțiuni de acest gen, țipați pentru a atrage atenția trecătorilor, rețineți cât mai multe semnalmente ale autorului și anunțați de urgență cea mai apropiată unitate de poliție la numărul unic de urgență 112!

de Marian MOCANU În anul 2015, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului constituie una din prioritățile naționale în domeniul prevenirii criminalității, iar la nivelul județului Vaslui s-a stabilit ca prioritate locală prevenirea tâlhăriilor în mediul urban. De la începutul acestui an, pe raza județului Vaslui au fost sesizate 52 tâlhării, din care 34 (65,38%) au avut loc în pe străzi din orașe sau municipii. În aceeași perioadă a anului trecut s-au produs doar 34 tâlhării, cu circa 50% mai puține față. Dintre infracțiunile de tâlhărie săvârșite în mediul urban, cele mai multe, 80%, respectiv un număr de 27, au fost comise pe…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile