Home » National » Fiscul romanesc, lovit de o companie gigant

Fiscul romanesc, lovit de o companie gigant

Fiscul tocmai a fost dat în judecată de una dintre cele mai mari companii din România.

Tribunalul București a înregistrat, miercuri, 13 mai, plângerea în instanță a companiei Romprest împotriva Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Obiectul cauzei constă în contestația la executare împotriva deciziei Fiscului și împotriva proceselor verbale emise de acesta, contestând și executarea silită.

Dintr-un foc, Romprest a dat în judecată duă direcții din cadrul ANAF. Este vorba despre Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Săptămâna trecută, Fiscul a anunțat public controlul efectuat la Romprest Service SA, companie luată în vizor și de către DIICOT. Potrivit Fiscului, Romprest ar fi cauzat un prejudiciu de 4,5 milioane euro bugetului de stat prin achiziții fictive de servicii de curățenie.

Potrivit ANAF, administratorii Companiei Romprest Service SA, în calitate de lideri ai unei grupări infracționale, au creat și utilizat mai multe societăți comerciale având drept scop achiziții intracomunitare nedeclarate de clorură de calciu, ascunzând adevărata natură a provenienței mărfurilor prin declararea fictivă a unor tranzacții comerciale, ulterior mărfurile ajungând fictiv pe circuitul Coresio Euroinvest SRL—JIF SRL—Euro Grup SRL la compania Romprest Service SRL, aceasta din urmă creându-și avantaj fiscal reprezentând TVA deductibil și impozit pe profit.

„Agentul economic verificat, împreună cu societățile de pe lanțul de tranzacționare care au sprijinit activitatea liderului grupării în tentativa acestuia de a ascunde urmele infracțiunilor asupra cărora exista suspiciunea că le-ar fi săvârșit, au contribuit la formarea unor circuite comerciale care să creeze aparența de legalitate în cazul circulației mărfurilor și serviciilor și a deductibilității TVA, cât și obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene prin prezentarea cu rea credință de documente asupra cărora există suspiciunea rezonabilă că ar fi false. Prejudiciul estimat cauzat bugetului statului este în cuantum de circa 4,5 milioane euro”, a precizat ANAF.

Compania Romprest Service SA a fost verificată de către Direcția generală antifraudă fiscală în perioada 20 august — 11 decembrie 2014.

De asemenea, procurorii DIICOT au efectuat miercurea trecută 37 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, liderul rețelei fiind omul de afaceri Florian Walter, care controlează firma de salubritate Romprest.

Sursa: money.ro

Fiscul tocmai a fost dat în judecată de una dintre cele mai mari companii din România. Tribunalul București a înregistrat, miercuri, 13 mai, plângerea în instanță a companiei Romprest împotriva Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Obiectul cauzei constă în contestația la executare împotriva deciziei Fiscului și împotriva proceselor verbale emise de acesta, contestând și executarea silită. Dintr-un foc, Romprest a dat în judecată duă direcții din cadrul ANAF. Este vorba despre Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Săptămâna trecută, Fiscul a anunțat public controlul efectuat la Romprest Service SA, companie luată în vizor…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: