Home » Social » Sute de persoane în audiență la Casa de Pensii

Sute de persoane în audiență la Casa de Pensii

de Roxana NĂSTASĂ

Sute de pensionari dau năvală lunar la Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui și solicită să le fie rezolvate problemele. Dacă unii merg în audiență și stau câteva minute cât adresează o simplă întrebare, sunt și pensionari care merg și stau chiar și o oră fără să înțeleagă că problema nu poate fi rezolvată sau nu ține de instituție. De exemplu, sunt unii pensionari care merg să-i reclame pe alții care, în opinia lor, iau pensii nemeritate.

Directorul CJP Vaslui, Isabel Bogdan, susține că în luna aprilie 248 de persoane s-au prezentat în audiență, dintre care 148 la sediul instituției vasluiene, 41 în cadrul programului de audiență al directorului executiv în Huși, 17 persoane la sediul Casei Locale de Pensii Bârlad și 42 la Negrești.

„Vin foarte multe persoane la audiențe. Aproape că s-a triplat numărul față de anii precedenți. Dacă în 2012 au fost 1.456, în 2013 au fost 3.023, iar în 2014, 3.624 de pensionari. Acum, în primele patru luni ale anului, nu mai puțin de 898 de persoane din județ s-au înscris la audiențe. Cei care vin semnalează probleme dintre cele mai diverse. De la indicarea datei la care se pot înscrie la pensie, corectitudinea documentelor deținute și calcularea stagiului de cotizare, recalcularea deciziilor, acodardarea biletelor de tratament și până la reclamații pe care aceștia înțeleg să le formuleze împotriva celor care, în opinia lor, încasează pensii nemeritate”, ne-a declarat Isabel Bogdan.

Acesta ne-a mai spus că, la Vaslui, audiențele se țin luni și joi, la Negești într-o zi de joi o dată pe lună, la Huși o dată sau de două ori pe lună într-o zi de vineri, iar la Bârlad la fel ca la Huși, dar într-o zi de miercuri. La Bârlad se țin audiențe doar dacă se înscriu minim zece persoane pentru că cei de acolo au și Casa Locală de Pensii unde mai pot primi lămuriri.

de Roxana NĂSTASĂ Sute de pensionari dau năvală lunar la Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui și solicită să le fie rezolvate problemele. Dacă unii merg în audiență și stau câteva minute cât adresează o simplă întrebare, sunt și pensionari care merg și stau chiar și o oră fără să înțeleagă că problema nu poate fi rezolvată sau nu ține de instituție. De exemplu, sunt unii pensionari care merg să-i reclame pe alții care, în opinia lor, iau pensii nemeritate. Directorul CJP Vaslui, Isabel Bogdan, susține că în luna aprilie 248 de persoane s-au prezentat în audiență, dintre care 148…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile