Home » Sanatate » O bătrână cu afecțiuni psihice a dispărut din spital!

O bătrână cu afecțiuni psihice a dispărut din spital!

de Roxana NĂSTASĂ

Nicio bază în spitale! Un nou caz revoltător a avut loc la Spitalul Municipal „Dimitrie Castrioan” Huși. O femeie în vârstă, cu tulburări de memorie a fugit din instituția sanitară, unde era internată la Secția de Psihiatrie, de sub ochii cadrelor care ar fi trebuit s-o aibă în grijă.

Femeia de 78 de ani, care avea pierderi de memorie, a fost dusă la spital de fiul său, medicii luând decizia efectuării unei internări de zi. În timp ce femeii i se făceau niște investigații, fiul acesteia a plecat în oraș să facă niște cumpărături. Între timp, femeii i s-au făcut formalitățile de externare, iar când băiatul s-a întors pentru a-și lua mama acasă, a constatat dispariția acesteia și a anunțat incidentul la numărul de urgență 112. Familia bătrânei susține că personalul medical nu și-a făcut datoria de a supraveghea pacienta și acuză angajații unității sanitare că au lăsat pacienta să plece singură din spital.
„Mama avea tulburări grave de memorie. Avea momente când nu-și recunoștea nici familia. Am dus-o la spital pentru unele investigații, dar nu ne-am gândit că s-ar putea ajunge într-o astfel de situație. Am crezut că la spital este în siguranță”, a declarat Cristian Simion, băiatul femeii.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, după anunțarea dispariției femeii, au fost alertați atât polițiști cât și jandarmi din zonă. Femeia a fost găsită la aproximativ opt kilometri de spital, aproape de localitatea în care își are domiciliul.
„Din primele cercetări, se pare că după ce i s-au făcut formalitățile de externare, femeii i s-a spus să rămână în spital și să-și aștepte fiul. Ea nu a făcut acest lucru, a plecat din spital, a mers la autogară, unde a întrebat la ce oră este o cursă spre localitatea sa de domiciliu, nu a avut răbdare să aștepte și s-a decis să pornească pe jos acasă. Femeia a fost găsită de o vecină, care se deplasa cu autoturismul spre casă și a fost luată cu mașina”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ștraub.
Familia femeii urmează să depună plângere la Colegiul Medicilor Vaslui. De asemenea, o comisie de la Direcția de Sănătate Publică Vaslui urmează să facă verificări pentru a stabili dacă există vreo culpă a personalului medical în acest caz.
„Am purtat niște discuții cu directorul medical al spitalului hușean, în care ni s-a spus că femeia, care fusese externată, a reușit să plece din spital, înainte ca fiul acesteia să vină să o ia. O comisie urmează să se deplaseze în unitatea sanitară pentru a vedea cu exactitate ce s-a întâmplat și dacă personalul medical se face în vreun fel vinovat pentru această situație. Se va urmări dacă și când a fost făcută externarea, cine a primit biletul de externare”, ne-a declarat, directorul executiv al DSP Vaslui, Mihaela Vlada.
Cadrele medicale din spitalul hușean se apără și susțin că bătrâna a profitat de un moment în care ușa secției de psihiatrie a rămas deschisă și a fugit. Șeful Secției de Psihiatrie a unității, Zenaida Cotae, spune că lipsa de personal face ca o asistentă să aibă în grijă și câte 17 pacienți, motiv pentru care cadrele medicale nu pot fi acuzate de neglijență.
Acesta este al doilea caz în ultima vreme în care un bătrân pleacă din spital. Nu de mult, în frigul iernii, o femeie de 83 de ani, din Brașov și-a găsit sfârșitul pe un câmp din cauza frigului după ce a fost lăsată de medici să plece din spital.

de Roxana NĂSTASĂ Nicio bază în spitale! Un nou caz revoltător a avut loc la Spitalul Municipal „Dimitrie Castrioan” Huși. O femeie în vârstă, cu tulburări de memorie a fugit din instituția sanitară, unde era internată la Secția de Psihiatrie, de sub ochii cadrelor care ar fi trebuit s-o aibă în grijă. Femeia de 78 de ani, care avea pierderi de memorie, a fost dusă la spital de fiul său, medicii luând decizia efectuării unei internări de zi. În timp ce femeii i se făceau niște investigații, fiul acesteia a plecat în oraș să facă niște cumpărături. Între timp, femeii…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: