Home » Administratie » A început dezinsecția la Bârlad

A început dezinsecția la Bârlad

de Mihaela NICULESCU

De sâmbătă, 6 iunie, municipalitatea bârlădeană a demarat campania de dezinsecție. Timp de trei luni, mai multe echipe de la Serviciul de Gospodărie Comunală și Locativă (Spații verzi) vor pulveriza insecticid cu ajutorul atomizoarelor.

„Pentru a nu crea nici un fel de disconfort, echipele vor acționa dimineața, între 1.30 și 3.30. În luna iunie, vom efectua două acțiuni de dezinsecție pe săptămână, iar în lunile iulie și august doar câte una pe săptămână. În această lună, acțiunile de dezinsecție vor fi mai dese întrucât este o perioadă propice înmulțirii țânțarilor”, a declarat Olga Ungureanu, șefa Serviciului Gospodărie Comunală și Locativă din cadrul Primăriei Bârlad.
Zonele cărora li se va acorda o atenție deosebită sunt: Grădina Publică, parcul Teatrului „V.I. Popa”, spațiile verzi dintre blocuri, cartierele Munteni și Podeni, unde există canale deschise, pârâul Valea Seacă, zona Prodana, zona serelor și padocului public.
„Substanța folosită este una foarte eficientă, avizată de Ministerul Sănătății, și specială pentru profilaxia sanitară umană. Folosim, de fapt, două substanțe, una pentru larve, și o alta pentru adulți (muște, țânțari, omizi). Nu sunt toxice pentru oameni, animale și albine, dar, conform legii, am anunțat proprietarii de stupi”, a mai spus Olga Ungureanu.
Disconfortul creat de țânțari este o problemă mai veche a bârlădenilor, care au sesizat în repetate rânduri primăria pentru a lua măsuri, în sensul efectuării cu o frecvență mai mare a acțiunilor de dezinsecție. Cu toate că ar fi fost nevoie de o stropire mai eficientă, cu ajutorul elicopterului, lipsa banilor din buget a făcut ca și în acest an dezinsecția să se facă terestru, cu ajutorul atomizoarelor.
Țânțarii sunt un vector important de răspândire a bolilor, unele destul de grave, de aceea, alături de Direcția de Sănătate Publică, autoritățile locale au un rol important în protejarea sănătății populației și răspund pentru asta.

de Mihaela NICULESCU De sâmbătă, 6 iunie, municipalitatea bârlădeană a demarat campania de dezinsecție. Timp de trei luni, mai multe echipe de la Serviciul de Gospodărie Comunală și Locativă (Spații verzi) vor pulveriza insecticid cu ajutorul atomizoarelor. „Pentru a nu crea nici un fel de disconfort, echipele vor acționa dimineața, între 1.30 și 3.30. În luna iunie, vom efectua două acțiuni de dezinsecție pe săptămână, iar în lunile iulie și august doar câte una pe săptămână. În această lună, acțiunile de dezinsecție vor fi mai dese întrucât este o perioadă propice înmulțirii țânțarilor”, a declarat Olga Ungureanu, șefa Serviciului Gospodărie…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: