Home » Justitie » Liceenii au luat cu asalt sediul IPJ Vaslui

Liceenii au luat cu asalt sediul IPJ Vaslui

de Marian MOCANU

Absolvenții de liceu dornici să ajungă ofițeri de poliție au făcut primul pas obligatoriu, respectiv testarea psihologică în vederea înscrierii la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Concurența va fi acerbă, dat fiind că pentru cele 606 locuri disponibile la această instituție de învățământ superior sunt peste 5.000 de persoane înscrise.

Mare înghesuială la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. La începutul acestei săptămâni a avut loc testarea psihologică a candidaților care doresc să urmeze cursurile Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Nu mai puțin de 99 de tineri absolvenți de liceu, băieți și fete și-au depus dosarele în vederea susținerii examenului de conducere la această unitate de învățământ superior. Unii dintre candidați doresc să îmbrățișeze meseria de polițist, alții au ales această carieră atrași de salariile mari și siguranța locului de muncă. După efectuarea testului psihologic, candidații mai au timp până vineri, 12 iunie, pentru completarea dosarului de admitere.

Înscrierea efectivă a candidaților și depunerea dosarelor se face în perioada 19 – 20 iulie. Probele eliminatorie, contravizita medicală și verificarea aptitudinilor fizice, vor avea loc pe 27 și 28 iulie, iar examenele scrise se vor susține pe 30 și 31 iulie.

Numărul total de locuri puse la bătaie în acest an la toate specializările și specialitățile Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București este de 606, din care 36 la frecvență redusă, pentru specialitatea „Ordine și siguranță publică”. Pentru absolvenții de liceu care au optat pentru școlile militare de agenți de poliție, depunerea dosarelor continuă până pe data de 21 august. Concursul de admitere la școlile de agenți ale Poliției Române se desfășoară în perioada 05 – 13 septembrie 2015.

Școlile de agenți de poliție ale Poliției Române vor organiza contravizita medicală și verificarea aptitudinilor fizice în perioada 7 – 10 septembrie, pentru ca pe data de 11 septembrie să se susțină proba scrisă. Proba de verificare a cunoștințelor constă într-un test – grilă la disciplinele limba română și limba străină (limba engleză sau limba franceză, potrivit opțiunii la înscriere).

de Marian MOCANU Absolvenții de liceu dornici să ajungă ofițeri de poliție au făcut primul pas obligatoriu, respectiv testarea psihologică în vederea înscrierii la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Concurența va fi acerbă, dat fiind că pentru cele 606 locuri disponibile la această instituție de învățământ superior sunt peste 5.000 de persoane înscrise. Mare înghesuială la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. La începutul acestei săptămâni a avut loc testarea psihologică a candidaților care doresc să urmeze cursurile Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Nu mai puțin de 99 de tineri absolvenți de liceu, băieți și fete…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor