Home » Monden » Au ajuns pe lista neagră a americanilor! Mai mulți interpreți români acuză un impresar din SUA că «i-a lucrat»

Au ajuns pe lista neagră a americanilor! Mai mulți interpreți români acuză un impresar din SUA că «i-a lucrat»

Ambasada Statelor Unite a luat decizia de a retrage vizele mai multor artiști care au întreținut în ultimii ani podul cultural dintre România și SUA! Printre cei “refuzați la import” se numără Raoul, Adrian Enache, Jean de la Craiova, Cristian Rizescu, Maria Dragomiroiu, Stelian Petcu, Paul Stângă, George Târgovișteanu și Nicola, iar vinovat de asta ar fi un impresar american.

Șansa ca românii stabiliți peste Ocean, cu dor de distracție ca acasă, să se bucure de prestația anumitor soliști la petrecerile lor – majoritatea banchete organizate în sălile de ceremonie ale bisericilor ortodoxe și ale restaurantelor cu specific românesc – a fost spulberată.

Brusc și fără vreun avertisment. Iar asta, pentru că Ambasada SUA în România le-a interzis accesul pe teritoriul american mai multor artiști: Raoul, Adrian Enache, Jean de la Craiova, Maria Dragomiroiu, Nicola, Cristian Rizescu, Stelian Petcu, Paul Stângă și George Târgovișteanu.

La baza deciziei oficialilor ar sta, cred artiștii rămași fără viză, o reclamație făcută de Branislav “Branko” Podrumedic, un sârb stabilit peste Ocean pe la mijlocul anilor ’80 și devenit de mulți ani cetățean american.

El e patron de restaurant cu specific românesc și, de bună vreme, impresar, coordonând mai multe turnee în centrele comunităților din Statele Unite și Canada.

Suspectați că fac averi în State

Conform cântăreților în cauză, Branko ar încerca să pună monopol pe activitatea concertistică românească de peste Ocean, iar faptul că artiștii ar putea rupe exclusivitatea cu el și l-ar putea sări la viitoarele turnee l-a determinat să-i reclame.

În consecință, după analizarea plângerii, ambasada a concluzionat că vedetele noastre câștigă averi cântând pe pământ american, drept pentru care a retras mai multe vize turistice. Pe viitor, cântăreții și instrumentiștii români ce doresc să viziteze diaspora o pot face numai după ce vor obține vize de lucru pentru artiști profesioniști.

Deși nu vor să comenteze decizia, “rejectații” au tocmit un jurist care să-i reprezinte într-o audiență la ambasadă, pentru a primi lămuriri și a-și face dreptate.

Viza i-a făcut probleme și lui Connect-R

Anul acesta, actele incomplete ale membrilor trupei sale i-au dat programul peste cap lui Connect-R. A trebuit să se reprogrameze la ambasadă, pentru o nouă încercare de a obține viza de America, iar din această cauză, și-a început turneul în Statele Unite cu o săptămână întârziere.

Sorin Brotnei i-a stricat ploile Andreei Bănică

În urmă cu șase ani, mai mulți artiști care urmau să cânte la un festival românesc au rămas acasă din cauza lui Sorin Brotnei (Akcent).

Deși era înregistrat pentru viză de muncă la ambasadă, el a solicitat viză de turist pentru el și iubita lui de atunci. Naivitatea și insistența l-au costat retragerea vizei de lucru, iar colegii săi – Adi Sînă și Mihai Gruia, dar și Andreea Bănică, Lucian Mitrea și Florin Petrescu “Axinte” – au preferat să rămână acasă decât să suporte rușinea unui spectacol incomplet.

Adrian Minune ascunde un secret «american» rușinos

Despre Adrian Minune umblă vorba că ar avea interdicție pe viață în America, din cauza unui personaj dubios, care a intrat în țară pe lista de trupeți a artistului și apoi a săvârșit acte infracționale.

A știut ori nu de isprăvile individului, celebrul manelist a căzut drept vinovat și a rămas cu un mare of, el fiind unul dintre cei mai iubiți soliști în rândul comunităților române.

Ultrasolicitat pentru turnee care i-ar putea aduce averi în dolari, Adrian Minune e nevoit acum să refuze politicos ofertele, încercând să țină ascuns secretul său compromițător.

Alexandra Stan și Keo, fără drept de lucru peste Ocean

Pe 1 mai, Alexandra Stan ar fi trebuit să susțină un spectacol într-un club din New York. Negocierile privind onorariul au decurs perfect și organizatorii au tipărit afișele, dar chiar înaintea plecării, artista a realizat că-i expirase viza de lucru, fapt ce nu i-ar fi permis să cânte și să încaseze bani pentru asta…

În disperare de cauză, patronii localului l-au contactat pe Keo, care, culmea, nu a mai ajuns nici el la petrecere, fix din același motiv…

Sursa: libertatea.ro

Ambasada Statelor Unite a luat decizia de a retrage vizele mai multor artiști care au întreținut în ultimii ani podul cultural dintre România și SUA! Printre cei “refuzați la import” se numără Raoul, Adrian Enache, Jean de la Craiova, Cristian Rizescu, Maria Dragomiroiu, Stelian Petcu, Paul Stângă, George Târgovișteanu și Nicola, iar vinovat de asta ar fi un impresar american. Șansa ca românii stabiliți peste Ocean, cu dor de distracție ca acasă, să se bucure de prestația anumitor soliști la petrecerile lor - majoritatea banchete organizate în sălile de ceremonie ale bisericilor ortodoxe și ale restaurantelor cu specific românesc -…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: