Home » Social » Gruia Novac, premiat pentru "Baaadul literar"

Gruia Novac, premiat pentru "Baaadul literar"

de Mihaela NICULESCU

Profesorul și scriitorul bârlădean Gruia Novac s-a întors încununat de succes de la cea de-a XIV-a ediție a Premiilor Eminescu „Teiul de Aur” și „Teiul de Argint”, desfășurată la Botoșani, sâmbătă, 13 iunie. El a primit „Teiul de Argint”, la secțiunea Publicistică. A fost singurul premiu oferit la această secțiune, anul acesta neacordându-se „Teiul de Aur”.

„Nu știu pentru alții, dar pentru mine acest premiu înseamnă foarte mult. Am pus pasiune în profesia mea și am crezut în ceva care mi se cuvine, după priceperea mea. După foarte mulți ani, timp în care aici, în orașul în care trăiesc de zeci de ani, nu mi s-a recunoscut mai nimic din ceea ce am făcut, sau poate n-am făcut, iată că Botoșaniul, orașul de baștină al lui Eminescu, m-a luat în seamă. Am fost solicitat de juriul competent al Premiilor Eminescu să accept propunerea de a primi un premiu pentru activitatea mea publicistică, desfășurată în cadrul revistei «Baaadul literar», pe care o coordonez de nouă ani. Am primit o diplomă, o medalie și premiul «Teiul de Argint». M-am simțit onorat pentru această recunoaștere, și emoționat în același timp”, ne-a declarat profesorul Gruia Novac.
Premiile Eminescu „Teiul de Aur” și „Teiul de Argint” se organizează pe mai multe secțiuni: Literatură, Arte vizuale, Colecții și colecționari, Excelență și Publicistică. Evenimentul a fost inițiat la Botoșani, de scriitoarea Elena Condrei, în cadrul Premiilor Eminescu, și este organizat de Editura și Galeria de artă „Geea” din Botoșani.
Printre bârlădenii care au fost premiați la edițiile anterioare, se numără colecționarul Gheorghe Vasiliu și scriitorul Cristian Simionescu, ambii obținând premiul „Teiul de Aur”.

de Mihaela NICULESCU Profesorul și scriitorul bârlădean Gruia Novac s-a întors încununat de succes de la cea de-a XIV-a ediție a Premiilor Eminescu „Teiul de Aur” și „Teiul de Argint”, desfășurată la Botoșani, sâmbătă, 13 iunie. El a primit „Teiul de Argint”, la secțiunea Publicistică. A fost singurul premiu oferit la această secțiune, anul acesta neacordându-se „Teiul de Aur”. „Nu știu pentru alții, dar pentru mine acest premiu înseamnă foarte mult. Am pus pasiune în profesia mea și am crezut în ceva care mi se cuvine, după priceperea mea. După foarte mulți ani, timp în care aici, în orașul în…

Review Overview

About Simona Vasile

x

Check Also

Condamnați la sărăcie. PIB-ul județelui Vaslui este sub jumătatea mediei naționale

Județul Vaslui continuă să înregistreze cele mai slabe performanțe ...

Un tânăr a furat de la vecini bunuri de peste 13.000 de lei

Un tânăr de 19 ani din Tanacu a fost ...

CJ Vaslui continua alocare de fonduri către biserici. Parohiile Târzii, Negrești 3 și Draxeni vor primi 150.000 de lei

de Dănuț CIOBANU  Consiliul Județean Vaslui răspunde unei noi ...