Home » Sanatate » Avalanșă de bolnavi la Spitalul Huși

Avalanșă de bolnavi la Spitalul Huși

de Roxana NĂSTASĂ

La Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului municipal Huși s-a înregistrat o avalanșă de bolnavi, în ultima săptămână, din cauza faptului că în Vetrișoaia, o comună situată la 35 de kilometri de municipiu, nu este medic de familie.

Directorul medical al unității sanitare hușene a spus că bolnavii din comuna Vetrișoaia cred în mod greșit că spitalul poate suplini medicul de familie, fără a se gândi că supraaglomerează CPU, unde ar trebui preluate adevăratele urgențe medicale.

„Pacienții din Vetrișoaia care se prezintă în CPU nu reprezintă, de fapt, urgențe medicale. Înțelegem problemele oamenilor, dar nu putem ține locul unui medic de familie”, a declarat directorul medical interimar al Spitalului Municipal Huși, Taisia Deleanu.

În ultimii ani, în comuna Vetrișoaia au fost mai mulți medici de familie care au renunțat să mai activeze în comună. Cel mai apropiat cabinet de medicină de familie se află în comuna Berezeni, dar dacă oamenii ar vrea să se înscrie pentru această perioadă la medicul de acolo, ar trebui să rămână pe liste cel puțin șase luni, situație care nu ar fi convenabilă pentru majoritatea dintre ei.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui spun că vor rezolva problema în cel mai scurt timp.

„Sunt demersuri făcute în ceea ce privește situația de la Vetrișoaia. El (medicul- n.r.) și-a depus documentația necesară și, cel mai probail de la 1 iulie, va intra în contract cu Casa de Sănătate și va începe activitatea. În zona Huși sunt trei centre de permanență, la Lunca Banului, Oltenești și Huși. Bolnavii se pot adresa acestor centre, nefiind nevoie să mai ajungă la CPU Huși”, a declarat directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.

de Roxana NĂSTASĂ La Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului municipal Huși s-a înregistrat o avalanșă de bolnavi, în ultima săptămână, din cauza faptului că în Vetrișoaia, o comună situată la 35 de kilometri de municipiu, nu este medic de familie. Directorul medical al unității sanitare hușene a spus că bolnavii din comuna Vetrișoaia cred în mod greșit că spitalul poate suplini medicul de familie, fără a se gândi că supraaglomerează CPU, unde ar trebui preluate adevăratele urgențe medicale. „Pacienții din Vetrișoaia care se prezintă în CPU nu reprezintă, de fapt, urgențe medicale. Înțelegem problemele oamenilor, dar nu putem…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: