Home » Administratie » Municipiul Vaslui, mai bogat cu șapte kilometri de drum național

Municipiul Vaslui, mai bogat cu șapte kilometri de drum național

de Marian MOCANU

Consilierii municipali vasluieni au fost de acord în unanimitate cu cererea Ministerului Transporturilor de preluare în administrare de către Primăria Vaslui a două tronsoane de drum național. Este vorba de ieșirile din strada Călugăreni spre Bacău și Negrești până la marginea orașului, care, nu doar că vor putea fi mai bine întreținute pe timp de iarnă, dar ar putea intra și într-un proces de reabilitare în anii viitori. Este o veste bună și pentru șoferi, care nu vor mai risca ca pe respectivele porțiuni de drum să fie amendați pentru lipsa rovinietei, deși circulau practic pe teritoriul municipiului Vaslui.

La ultima ședință a Consiliului local a municipiului Vaslui, cea de joi, 24 iunie, consilierii locali au adoprtat cu entuziasm, în unanimitate, o hotărâre prin care zestrea orașului se mărește cu peste șapte kilometri de drum național.

Este poate unele din puținele proiecte din acest an care, atât în comisiile de specialitate, cât și în timpul lucrărilor în plen, a fost unanimitate, fără nici un fel de discuții din partea opoziției. Este poate și acesta un semn că, în anumite chestiuni, dacă este vorba de binele orașului și confortul cetățenilor, se poate ajunge la un consens general, în timp ce la alte puncte, discuțiile sunt aprinse, iar deciziile se iau uneori în ciuda opoziției.

Prin adresa nr. 2/11403/09.06.2015, înregistrată sub nr. 38.108/10.06.2015, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România Secția Regională Drumuri și Poduri Iași, a solicitat Primăriei Mmunicipiului Vaslui demararea procedurilor în vederea trecerii sectoarelor de drumuri naționale cu indicativele  DN 15 D Km 124+300-127+500 și DN 2 F km77+000-81+000 din administrarea Ministerului Transporturilor în administrarea Consiliului Local al Municipiului Vaslui. Este vorba de cele două ieșiri din oraș spre Bacău, din strada Călugăreni , prin suburbia Rediu până la capătul Zonei Industriale (la Moldosin), și ieșirea spre Negrești, până la Ciușmeaua Moldovencei. Odată cu trecerea acestor sectoare de drum în administrarea Consiliului Local al municipiului Vaslui vor trece și atribuțiile privind întreținerea acestora – reparații curente, marcaje, semnalizare, deszăpezire, salubrizare etc.

Mai mult decât atât, la ieșirea spre Bacău, la calea ferată în moment nesemnalizată, lucru din cauza căruia s-au produs nenunmărate accidente rutiere soldate cu morți, municipalitatea ar putea instala un sistem de bariere.

Până acum, în ciuda nenumăratelor cereri făcute de municipalitatea vasluană, acest lucru nu s-a reușit, CNADR invocând lipsa banilor necesari. Mai mult decât atât, respectivele porțiuni de drumuri naționale nu au mai fost reabilitate complet de ani buni, starea lor fiind destul de proastă, cu excepția porțiunii din suburbubia Rediu, unde au fost făcute lucrări pe banii primăriei. Și deszăpezirea pe tip de iarnă se făcea tot cu utilajele primăriei, deși era atributul Drumurilor Naționale.

Acum, odată cu preluarea de către municipalitate a acestor porțiuni, se poate trece și la un program de reabiilitare a acestor șosele, ambele foarte circulate. Mai mult decât atât, după semnarea protocolului de predare primire între Ministerul Transporturilor și Consiliul Local, șoferii vasluieni vor mai risca ca,deși circulau practic pe teritoriul municipiului Vaslui, pe respectivele porțiuni de drum să fie amendați pentru lipsa rovinietei.

de Marian MOCANU Consilierii municipali vasluieni au fost de acord în unanimitate cu cererea Ministerului Transporturilor de preluare în administrare de către Primăria Vaslui a două tronsoane de drum național. Este vorba de ieșirile din strada Călugăreni spre Bacău și Negrești până la marginea orașului, care, nu doar că vor putea fi mai bine întreținute pe timp de iarnă, dar ar putea intra și într-un proces de reabilitare în anii viitori. Este o veste bună și pentru șoferi, care nu vor mai risca ca pe respectivele porțiuni de drum să fie amendați pentru lipsa rovinietei, deși circulau practic pe teritoriul…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: