Home » Social » Un bucureștean a murit la Vaslui strivit sub ATV-ul pe care-l conducea

Un bucureștean a murit la Vaslui strivit sub ATV-ul pe care-l conducea

Un bărbat de 58 de ani, din București, a murit strivit sub ATV-ul pe care-l conducea după ce s-a răsturnat cu acesta pe un drum din județul nostru, cel mai probabil din cauza vitezei și a carosabilului alunecos, acoperit cu noroi.

Accident grav petrecut pe un drum de pe Valea Prutului. Un bucureștean a murit strivit sub ATV-ul pe care-l conducea pe un drum sătesc de la marginea localității Săratu. Polițiștii au stabilit că Toader Răzmeriță a căzut victimă propriei neglijențe după ce a pierdut controlul asupra direcției autovehiculului, cel mai probabil din cauza vitezei neadaptată la condițiile de drum acoperit cu noroi.

Un localnic care a trecut prin zona accidentului a sunat la numărul de urgență 112, însă echipajul medical al ambulanței deplasată la intervenție nu a mai putut face nimic decât să constate decesul conducătorului ATV-ului. În acest caz, conform procedurilor, s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Cadavrul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării autopsiei pentru stabilirea exactă a cauzei decesului. (Ionut PREDA)

About Simona Vasile

x

Check Also

Peste 5.000 de dosare, revizuite de Casa de Pensii Vaslui. Pensiile recalculate au intrat în plată

de Dănuț CIOBANU  Un număr de 5.700 de pensionari ...

Primele serii de pensionari și salariați din județul Vaslui au început să plece la tratament balnear

Pensionarii și asigurații la sistemul public de pensii au ...

Val de sesizări la Garda de Mediu Vaslui, din cauza mirosului provocat de creșterea animalelor

Vasluienii au formulat, în ultima perioada, zeci de sesizări ...