Home » Sport » Handbalistele junioare I de la LPS Vaslui și-au aflat adversarele de la Turneul semifinal

Handbalistele junioare I de la LPS Vaslui și-au aflat adversarele de la Turneul semifinal

Handbalistele junioare I, de la LPS Vaslui, și-au aflat adversarele pe care le vor înfrunta la Turneul semifinal care va începe pe 25 aprilie. În urma tragerilor la sorți, vasluiencele antrenate de Gabriel Chirilă au fost plasate în grupa 4, unde vor avea ca adversare formațiile CSM Ploiești, CSS Făgăraș, CSS 2 București și LPS Viitorul Ploiești. S-au calificat la această fază după ce au ocupat locul trei în clasamentul seriei A, la sfârșitul celui de-al doilea turneu de sală. Puțin le-a lipsit sportivelor de la LPS Vaslui să ocupe locul doi și să beneficieze de o tragere la sorți mai „prietenoasă”. Au pierdut cu 35 -36 în duelul cu ocupanta locului doi, CSS Tg Neamț, după ce au condus la pauză cu 18 – 16.

În prima etapă, LPS Vaslui întâlnește CSS 2 București, în timp ce CSS Făgăraș înfruntă LPS Viitorul Ploiești, iar CSM Ploiești stă.

Celelalte echipe care participă la competiție și peste care vasluiencele pot da în fazele superioare sunt CSM București, CSS Caracal, HC Activ CSP Plopeni, Marta Baia Mare, LPS Banatul, LPS Iași, LPS Roman, LPS Slatina, CSS 2 Baia Mare, CSS Hunedoara, ASC Sc. 181 SSP București, CSS Galați, CSS Dinamo Brașov, CSS Viitorul I Cluj, CSS Tg Neamț, CSH Art Galați, CSS Mediaș și CSS Târgoviște. (George PROCA)

About Tehno Redactor