Home » Social » Prima ediție a Bienalei „N. N. Tonitza”, la Bârlad

Prima ediție a Bienalei „N. N. Tonitza”, la Bârlad

În perioada 24 aprilie – 24 mai, la Bârlad se va organiza prima ediție a Bienalei de Artă Contemporană „N. N. Tonitza”. Va fi, de fapt, o expoziție – concurs gândită pe două secțiuni – pictură și grafică, iar în afara concursului va fi și o secțiune pentru artiștii invitați de organizatori.

Și-au anunțat deja prezența 90 de artiști plastici membri ai Uniunii Artiștilor Plastici (UAP), din toată țara, din Bârlad doar unul singur – Niculina Leonte Vlad. Toți vor participa cu câte o lucrare, aceasta fiind o condiție a organizatorilor. Juriul va fi format din personalități ale artei românești, profesori la prestigioase universități din țară. Dorim ca această bienală, care credem că se va ridica din punct de vedere calitativ la nivelul unui eveniment național, să aibă continuitate. Această expoziție concurs va fi organizată la fiecare doi ani, în aceeași perioadă, și ea va contribui la dezvoltarea patrimoniului muzeului. Fiecare artist premiat va dona lucrarea instituției noastre”, a declarat Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.

Pentru organizarea evenimentului de elită ce va debuta duminică, 24 aprilie, la ora 17.30, Muzeul a colaborat cu Consiliul Județean Vaslui, Primăria și Consiliul Local Bârlad, cu Aacademia de Arte din București, reprezentată de prof. univ. dr. Răzvan Caratănase, cu UAP și cu Mihai Plămădeală, critic de artă, cel care va vernisa expoziția, reprezentantul asociației „Nomen este omen”.

Concepută ca un dialog al artelor, Bienala „Tonitza” va include în prim aparte și un concert de muzică clasică susținut la Pavilionul „Marcel Guguianu” pe 24 aprilie, ora 19.30, de doi virtuozi din Ungaria – violonistul Antal Zalai și pianistul Jozef Balog.

Pe 20 mai, ora 20.00, în a doua parte a Bienalei, va avea loc în cadrul Nopții Muzeelor, festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări din concursul „N. N. Tonitza”, unde vor participa membrii juriului și premiații. Premiul întâi al fiecărei secțiuni va fi de 500 de euro, banii fiind asigurați de Primăria Bârlad. (Mihaela NICULESCU)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: