Home » Sport » Gloriile fotbalului bârlădean de la Fepa 74 s-au reîntâlnit după 30 de ani

Gloriile fotbalului bârlădean de la Fepa 74 s-au reîntâlnit după 30 de ani

La invitația lui Filip Ionașcu, fotbalist și antrenor al echipei Fepa 74 Bârlad, fotbaliștii care ridicau bârlădenii în picioare până în ’89, s-au reîntâlnit sâmbătă pe stadionul municipal din Bârlad. Aceștia au depănat cu emoție amintiri, la 30 de ani de la promovarea în divizia B. Dacă unii erau încă în Bârlad, alții au venit tocmai de la Galați, Suceava sau București. După ce s-au întreținut în vestiare, aceștia s-au împărțit în două echipe și au încins un meci de fotbal. La sfârșitul timpului regulamentar de joc, scorul a fost egal, 5 – 5, așa că s-au executat lovituri de departajare. Atât roșii, cât și albaștrii au marcat însă câte patru goluri, astfel că s-a hotărât ca rezultatul final să fie egalitate. Au fost prezenți Aurel Sandu , Costel Dumitru, Costel Ciucă, Ion Basalâc, Adrian Popovici, Vasile Nignea, Gheorghe Cristea și Căruntei Marian. Iubitorii de fotbal au fost bineveniți și i-au admirat din tribune cum au făcut-o de multe alte ori.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=o5RcWfcViL4&w=560&h=315]

“Acțiunea de azi am făcut-o pentru sufletul meu, e un lucru minunat să îmi văd după 30 de ani foștii colegi. Am făcut ceva eforturi pentru a face întâlnirea această posibilă, dar sunt foarte bucuros. Au ridicat de multe ori tribunele în picioare, veneau suporterii bârlădeni cu patru cinci ore înainte de meci să își ocupe loc. Au fost foarte mulți invitați, din păcate sunt care lucrează în străinătate și nu au putut veni. Între timp au și decedat mulți, iar alții s-au «dat loviți»”, ne-a declarat Filip Ionașcu.

Mircea Dumbrava, cel care a înființat echipa de fotbal Fepa 74, ne povestește cu emoție despre parcursul echipei

Printre cei prezenți la întâlnirea fostei familii fotbalistice a Fepa 74 nu putea lipsi Mircea Dumbravă, cel care a înființat echipa în 1978. El a fost jucător și antrenor al acesteia. “Toată fabrica, tot orașul era alături de noi și fiecare duminică era o festivitate. Ne-am amintit de cum petreceam împreună cantonamentele. Înainte aveam bănci de lemn, acum sunt scaune. Ne-a plăcut mult stadionul, e modernizat, iar terenul e foarte bun. Nu am disputat jocuri în primul an după înființare, pentru că ne-am afiliat toamna. Apoi am intrat în divizia C unde am retrogradat. Am disputat apoi barajul și am reușit să revenim, după ce am învins Inter Vaslui cu 1 – 0 în deplasare și am remizat acasă, 1 – 1. În 1986 am reușit promovarea în divizia B, dar am retrogradat. Adversarii erau foarte puternici, era greu să câștigi un meci. Stadionul era plin de fiecare dată. După un sezon în C am revenit în B unde am stat până în 1989. Atunci echipa s-a desființat din păcate, lucru la care a contribuit și factorul economic. Fabrica noastră nu mai avea căutare din cauză că se aducea aparatură de afară și produsele noastre erau depășite”, ne-a declarat Mircea Dumbravă. (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: