Home » Social » Ce au decis procurorii în cazul bătrânului care și-a înjunghiat mortal fiul!

Ce au decis procurorii în cazul bătrânului care și-a înjunghiat mortal fiul!

u Vârsta înaintată a lui Ștefan Cazacu i-a convins pe anchetatori să nu ceară eliberarea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.

Ștefan Cazacu, bătrânul care și-a înjunghiat mortal propriul fiu, va fi cercetat în stare de libertate. Procurorii vasluieni au decis să nu solicite în instanță eliberarea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia. Unul dintre principalele motive pe care anchetatorii l-au luat în calcul atunci când au decis acest lucru este vârsta înaintată (80 de ani) a bătrânului. În același timp, s-a ținut cont și de faptul că omul un a intenționat să-și omoare fiul, ci doar să-l sperie. Plus că victima, Marian Cazacu (48 de ani), este cel care a pornit scandalul și care l-a agresat în repetate rânduri pe bătrân și chiar și pe mama sa.

La vârsta pe care o are e greu de crezut că omul va fugi din țară pentru a se sustrage urmăririi penale. Și apoi, nici un sunt elemente care să arate clar că a intenționat să-și omoare propriul copil. Care, de fapt, este cel care a provocat tot scandalul. Nu mai vorbim că individul își bătea tot timpul părinții”, ne-a declarat procurorul Alice Ruja, cea care coordonează ancheta în acest caz.

Reamintim că duminică dimineață, între Ștefan Cazacu și fiul său, Marian, a izbucnit o ceartă cruntă. Cel care a provocat scandalul este Marian Cazacu, care era “afumat” bine după o noapte de băut. La fel ac și în alte dăți, individul și-a luat la bătaie tatăl, care de această dată a îndrăznit să riposteze. Bătrânul a luat un cuțit de bucătărie din casă în ideea de a-și speria și convinge fiul să nu mai facă scandal. Din păcate, individul s-a înfuriat și mai tare și a tăbărât din nou pe tatăl său. A fost momentul în care bătrânul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în piept. Însă, Ștefan Cazacu a crezut că doar l-a înțepat. Nici victima nu și-a dat seama că lovitura avea să-i fie fatală, bărbatul plecând în camera sa, acolo unde și-a dat ultima suflare. Examenul necroptic a evindețiat faptul că, din nefericire, lama cuțitului a atins inima, cauzându-i moartea. (Razvan CALIN)

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: