Home » Administratie » Bârladul sub lupă! – Din ciclul ”Avem un parc frumos, căutăm oameni civilizați!”

Bârladul sub lupă! – Din ciclul ”Avem un parc frumos, căutăm oameni civilizați!”

de Răzvan CĂLIN

Nu mai e cazul să dizertăm pe tema parcului din fața Teatrului ”V. I. Popa” din Bârlad și, mai ales, a importanței acestuia pentru localnici. Este, așa cum se știe de mult timp, o oază de verdeață și aer curat, situată fix în buricul târgului. Iar localnicii, și nu numai, îi străbat aleile sau se relaxează pe băncile sale indiferent de anotimp.

Din păcate, suntem nevoiți să ne îndreptăm atenția către unii dintre concitadinii noștri (nu puțini, din păcate!) ale căror idei despre conviețuire sunt dincolo de limitele bunului simț. Imaginile surprinse de reporterii Est News în urmă cu două dimineți sunt cât se poate de sugestive. Spațiul dimprejurul unor bănci prezintă semnele clare ale activităților intense de ”relaxare” prestate de unii care înțeleg că o plimbare în parc trebuie musai presărată cu câțiva pumni de semințe de floarea soarelui. Pe lângă ”covorul” din coji de semințe, mai puteau fi admirate ambalajele de respectivele ”bomboane agricole”, pahare de unică folosință, ba chiar și câteva sticle de bere aruncate direct în iarbă, printre straturile de flori. Nu mai vorbim că în jurul unor pubele gunoaie de tot felul zăceau aruncate pe jos. Și nu, acestea nu era pline și ar fi refulat mizeria, ci pur și simplu unii s-au prefăcut că-s civilizați și au aruncat în silă gunoaiele în prejurul pubelelor. Imaginile sunt pe cât de dezolante, pe atât de grăitoare pentru lipsa de bun simț și respect față de cei din jur a unor indivizi care au înțeles democrație ca pe ceva ce-ți dă dreptul la orice, fără a avea și niscaiva obligații de bun simț. Și mai trist este că avem convingerea că astfel de imagini vom mai vedea în continuare, pentru că, din păcate, spița ”neanderthalienilor” nu e pe cale de dispariție!

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: