Home » Administratie » Prefectura Vaslui va investi, până la urmă, toate cele 86 de consilii locale din județ în această săptămână

Prefectura Vaslui va investi, până la urmă, toate cele 86 de consilii locale din județ în această săptămână

Prefectura Vaslui va investi, până la urmă, toate cele 86 de consilii locale din județ în această săptămână, după ce instituția a revenit asupra ordinului inițial, dat la sfârșitul săptămânii trecute, în care erau luate în calcul două trei dintre unitățile administrative, mai puțin cele din zona municipiului Bârlad.

Toate cele 86 de unități administrativ-teritoriale din județ ar trebui să intre în normal cu activitatea până la sfârșitul acestei săptămâni. Asta după ce Prefectura Vaslui a decis, ieri, să investească în funcție toți consilierii locali aleși la 5 iunie, precum și primarii orașelor și comunelor din județ. Inițial, instituția în cauză luase în calcul constituirea a 57 de consilii locale, mai puțin cele din zona de sud a județului, aferente Judecătoriei Bârlad. Între timp, lucrurile s-au schimbat astfel încât, până sâmbătă inclusiv, toți aleșii locali vor depune jurământul în fața unui reprezentant al Prefecturii Vaslui. Totodată, cel puțin teoretic, ar trebui să fie aleși și viceprimarii pentru cele 81 de comune și cinci orașe. Însă, cu siguranță, acolo unde nu sunt majorități confortabile, alegerea secundului primarului se va amâna pentru viitoarele ședințe de Consiliu Local. Un prim exemplu în acest sens este la Huși, unde, ieri, nu a fost ales, deocamdată, viceprimarul, deși PSD putea să o facă, în condițiile în care are majoritatea în CL. Cel mai probabil, cel care va ocupa această funcție va fi tot Aurel Căciulă, pesedistul care l-a secondat pe fostul și actualul primar Ioan Ciupilan în ultima jumătate de mandat 2012-2016.

În cursul zilei de astăzi se va constitui și Consiliul Local Vaslui, iar pe 24 iunie va veni rândul aleșilor de la Bârlad să depună jurământul. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: