Home » Social » Bârlădenii iubesc bijuteriile

Bârlădenii iubesc bijuteriile

În ciuda problemelor sociale cu care se confruntă, bârlădenii nu renunță la plăcerea lor de a purta bijuterii. Cele mai multe bijuterii din oraș înregistrează încasări mai mari cu 25% față de anul trecut, dacă ne referim la cele care repară și realizează manual bijuterii.

Bârlădenii iubesc bijuteriile. Reparațiile merg cel mai bine, dar se observă și o creștere a numărului de clienți care doresc să-și facă bijuterii la comandă și nu să le cumpere din magazine. Bijuteriile comercializate de magazinele de specialitate sunt realizate în serie, cu ajutorul mașinilor și sunt mai puțin trainice decât cele realizate manual, de aceea se și strică mai repede”, ne-a declarat un bijutier din zona Stadion.

Acest aspect este în avantajul celor care repară sau recondiționează bijuterii. Sunt, în schimb, și bârlădeni care au înțeles că bijuteriile cumpărate din magazine sunt mai puțin rezistente și de aceea doresc să-și comande verighete sau inele la bijutierii din oraș. Prețurile nu sunt exagerate, ele diferă în funcție de complexitate de la 25 de lei/gram la 55 lei/gram aur.

Incontestabil, aurul este preferatul bârlădenilor, iar în materie de reparații cele mai multe solicitări sunt pentru brățări și lanțuri. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: