Home » Administratie » Aproape jumătate de milion de persoane au trecut granița prin Vama Albița, în doar două luni

Aproape jumătate de milion de persoane au trecut granița prin Vama Albița, în doar două luni

Aproape jumătate de milion de persoane au trecut granița cu Republica Moldova, prin Vama Albița, în ultimele două luni de sezon estival, ceea ce reprezintă o creștere de peste 20% numai față de anul trecut, fiind astfel cel mai tranzitat punct de pe frontiera de est a României.

România prezintă din ce în ce mai mult un punct de atracție turistică pentru cetățenii din Republica Moldova. Acest lucru o dovedește creșterea numărului de persoane care tranzitează punctele de trecere a frontierei, în special cel de la noi din județ. În ultimele două luni de sezon estival, au trecut prin Vama Albița 490.000 de persoane, ceea ce reprezintă o creștere de peste 20% numai față de anul trecut.

Aceste valori de trafic sunt determinate de numărul mare de cetățeni din Republica Moldova care își petrec vacanțele în afara granițelor țării de origine, de cei care se întorc de la muncă din state ale Uniunii Europene sau sunt cursanți ai unor instituții de învățămant din România și se deplasează la domiciliu în vacanță. În același timp, creșterea valorilor de trafic se datorează și faptului că, începând cu iunie 2015, cetățenii Uniunii Europene pot circula în Republica Moldova doar cu cartea de identitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.

Având în vedere creșterea de trafic din ultimele două luni, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a dispus măsuri de suplimentare a personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura Punctului de Trecere a Frontierei Albița. În același timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea și combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctul de trecere al frontierei și în zona de competență.

About Simona Vasile

x

Check Also

Încă un beneficiar al Căminului de Bătrâni Tutova a murit de Covid-19. Numărul deceselor în centru a ajuns la 15

Centrul pentru Persoane Vârstnice Tutova a înregistrat cel de-al ...

Culturile agricole din județ, distruse și de mistreți. Proprietarii fondurilor de vânătoare, buni de plată

Mii de hectare de culturi agricole din județ sunt ...

Bătrână tâlhărită noaptea pe o stradă din Vaslui. Atacatorul, arestat preventiv, femeia, dusă la spital cu leziuni

Un tânăr de 25 de ani a fost arestat ...