Home » Social » Destin tragic pentru un tânăr bârlădean! S-a spânzurat de țeava de apă

Destin tragic pentru un tânăr bârlădean! S-a spânzurat de țeava de apă

de Răzvan CĂLIN

Cătălin Bîrcă a fost găsit spânzurat în apartamentul său situat într-un bloc din Bârlad.

La numai 34 de ani, bârlădeanul Cătălin Bîrcă a decis să recurgă la un gest extrem care i-a lăsat familia și prietenii îndurerați și șocați: și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se chiar în propria-i locuință.

Tragedia a ieșit la lumină în cursul zilei de ieri, în jurul orei 12, când câțiva locatari ai blocului A3, situat pe strada Vărăriei din Bârlad, alarmați de mirosul îngrozitor care răzbătea din apartamentul lui Bîrcă, au alertat autoritățile prin 112. Locuința este situată la etajul IV, iar vecinii s-au temut că ceva rău se întâmplase, ba chiar au bănuit că ar putea fi și o avarie la rețeaua de gaz metan.

În aceste condiții, la fața locului au ajuns echipaje ale Ambulanței și Poliției Bârlad, dar și de la Detașamentul de Pompieri din localitate. Aceștia din urmă au fost cei care au reușit să pătrundă în apartament și au dat cu ochii peste o priveliște macabră. Tânărul zăcea fără suflare, spânzurat cu o curea de țeava care alimentează cu apă locuința, pe hol, în apropierea ușii de la intrare. Ambulanțierii nu au mai putut face nimic pentru el, căci era clar că decesul survenise în urmă cu câteva zile, trupul neînsuflețit fiind deja într-un stadiu avansat de degradare. Lucru normal dacă ne gândim la temperaturile foarte ridicate din ultimele zile.

Deocamdată, nu se știe ce anume l-a împins pe acest tânăr să recurgă la un asemenea gest extrem. Vecinii îl cunoșteau pe Cătălin Bîrcă drept un tânăr liniștit, muncitor, care nu ridicase vreodată nici un fel de probleme. Totuși, se pare că în ultimul timp se confrunta cu ceva probleme personale.

”Am auzit că tocmai trecuse printr-un divorț, iar soția s-ar fi mutat cu băiețelul lor, de vârstă preșcolară, la București. Se poate ca aceste evenimente neplăcute pentru el să nu le fi suportat așa cum fac alții. Cine știe, probabil de asta s-o fi gândit să-și ia viața. Păcat, pentru că nu se merită să faci așa ceva pentru nimic în lume. Dar cine știe ce a fost în sufletul lui, numai Dumnezeu știe”, ne-a spus unul dintre vecinii tânărului sinucigaș.

Polițiștii bârlădeni au deschis o anchetă în acest caz și urmează să elucideze circumstanțele în care s-a întâmplat această nenorocire. Trupul neînsuflețit a fost depus la Morga Bârlad, unde urmează a se efectua necropsia.

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: