Home » Social » Astăzi va fi ales viceprimarul Bârladului! Emoții mari pentru liberalul Corneliu Pleșu, mai ales după surpriza de care a avut parte recent!

Astăzi va fi ales viceprimarul Bârladului! Emoții mari pentru liberalul Corneliu Pleșu, mai ales după surpriza de care a avut parte recent!

de Simona MIHĂILĂ

Cel mai așteptat și mai plin de suspans moment de după alegerile locale, de la Bârlad, din iunie, este planificat să se producă astăzi: alegerea viceprimarului, Bârladul fiind singurul oraș din județul Vaslui care nu are nici acum viceprimar. Este cel mai important proiect de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de astăzi.

Din partea PNL, la ordinul lui Dan Marian, șeful județean al partidului, consilierii liberali au decis în mod ”democratic” să-l propunăscrisoare-plesu pentru funcția de viceprimar pe Corneliu Constantin Pleșu. Motiv de nenumărate discuții și nemulțumiri din partea unora dintre liberali care îi reproșează lui Pleșu, pe șleau, colaborarea cu fosta Securitate.

O întâmplare petrecută zilele trecute a pus și mai multă sare pe rana lui Pleșu. Pe adresa Primăriei Bârlad au sosit 11 plicuri avându-i drept destinatari pe cei 10 membri PNL din cadrul consiliului local Bârlad, precum și pe primarul Dumitru Boroș. În fiecare plic s-a găsit câte o scrisoare (nesemnată), adresată de un bârlădean care atrage atenția că Pleșu nu este compatibil cu funcția care i se pregătește, tocmai din cauza trecutului său. (foto)

Expeditorul avertizează că scrisoarea le-a fost trimisă și liderilor liberali județeni, precum și celor de la centru. Este foarte posibil să fi fost chiar opera unui membru PSD (dintr-o multitudine de considerente pe care nu le vom analiza aici). Important este că scrisoarea a venit exact intr-un moment cum nu se poate mai nepotrivit pentru Corneliu Pleșu, dar și pentru Dan Marian.

Aseară, acesta din urmă a fost prezent la Bârlad pentru o ultimă ”instruire” a consilierilor în legătură cu votul de astăzi. Surse din interiorul PNL ne-au dezvăluit că liderul județean i-a cerut fiecărui consilier liberal în parte să-și marcheze buletinul de vot cu un element distinctiv pentru a putea verifica, ulterior, dacă vreunul a îndrăznit să nu voteze cu Pleșu. De altfel, Dan Marian și-a anunțat prezența și la ședința CL de astăzi, tocmai pentru a avea sub control procesul votării viceprimarului și pentru a se asigura că nimeni nu va vota cu PSD.

Chiar și în cazul în care nimeni nu va trăda, iar Corneliu Pleșu va obține votul tuturor celor 10, va fi imposibil să ocupe această funcție fără încă cel puțin un vot.

PSD îl va propune, cel mai probabil pe Dorin Apostu, deși în calcule a fost inclusă, așa cum am mai scris și cu altă ocazie, și Roxana Miron. Recent, a fost luat în discuție și Marin Bunea, fostul viceprimar și, ulterior, primar interimar.

Scenarii posibile

Indiferent care va fi propunerea pesediștilor, atât lor, cât și liberalilor nu le vor fi suficiente cele zece voturi asigurate de partidele din care fac parte. Viceprimarul nu va putea fi ales fără votul independentului Bogdan Sârbu. În cazul în care acesta va candida pentru funcția de viceprimar, așa cum a anunțat într-o conferință de presă organizată la puțin timp după alegeri, pesediștilor și liberalilor nu le rămâne decât să spere la un trădător din partidul opus. Și unii și alții s-au lăudat în sânul propriilor partide că se bazează pe asemenea trădători. Dacă ceea ce se va întâmpla astăzi va demonstra că s-au înșelat și dacă Sârbu va candida (și, bineînțeles, se va vota pe sine) este clar că balotajul va impune un al doilea tur de scrutin.

Conform legii, la acest al doilea tur nu-și vor putea propune candidați decât partidele aflate în balotaj. Caz în care Sârbu nu va mai putea candida. Dacă și în cel de-al doilea tur vom asista la o nouă egalitate de voturi, CL Bârlad se va întruni într-o nouă ședință, cel mai probabil cu noi candidați.

Este posibil însă, conform surselor noastre, ca, în situația unui nou tur de scrutin pentru alegerea viceprimarului, PSD sa nu mai aibă niciun candidat. Caz în care zvonurile legate de o înțelegere între Dan Marian și Dumitru Buzatu, liderul județean al PSD, nu pot decât să se confirme.

About Simona Vasile

2 comments

  1. tanta de la bloc

    las-l pe solomon, sunt altii pregatiti cu toate documentele

  2. risipitorul de voturi

    Solomoane, te dai analfabet, dar nu esti! S-a prins toata lumea ca tu ai fabricat scrisoarea. De asta nu ai castigat la primarie si te duci la vale, pentru ca ne crezi prosti.