Home » Administratie » Primarul Voicu, de la Negrești, a început să-l ”sape” pe șeful de partid

Primarul Voicu, de la Negrești, a început să-l ”sape” pe șeful de partid

Primarul de Negrești, pesedistul Vasile Voicu, se pare că s-a supărat rău tare pe șeful său direct de partid.

Edilul a început să-l sape la propriu pe președintele organizației orășenești de partid, Vasile Mihalachi. Deocamdată, Voicu îi dărâmă trotuarul din fața casei fostului vice ”de la județ” și se îndreaptă cu pași repezi spre intrarea în curte. Nu știm care este scopul lucrărilor din zonă, însă se poate vedea că se strică un trotuar recent reabilitat cu bani grei. Firma care execută lucrări, dar a cărui nume nu apare pe vreo undeva, ne atenționează cu o bandă albastră că în zonă este apă. Unde o fi, nu știm, pentru că în zona Negrești este o secetă cumplită. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor