Home » Justitie » Minor tâlhărit pe stradă!

Minor tâlhărit pe stradă!

de Răzvan CĂLIN

Polițiștii bârlădeni au reușit să identifice autorul unei tâlhării comise asupra unui minor în urmă cu câteva zile. Este vorba despre Daniel G., în vârstă de 24 de ani, iar victima sa este un băiețel în vârstă de 14 ani.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au stabilit că în seara de 15 septembrie, în timp ce minorul se deplasa spre domiciliul bunicii sale, la intersecția străzilor Epureanu și 1 Decembrie, a fost abordat de Daniel G. care l-a amenințat și i-a sustras telefonul mobil. Speriat, copilul a revenit acasă și le-a povestit totul părinților săi, care imediat au sesizat Poliția Bârlad. În scurt timp, oamenii legii au dat de urma autorului și după ce i-au probat activitatea infracțională, l-au reținut pentru 24 de ore. Ulterior a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunerea de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea procurorilor și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.

Pentru a reduce riscul de a deveni victime ale tâlhăriei, polițiștii recomandă populației câteva măsuri de siguranță: Manifestați prudență față de persoanele care vă abordează sub diverse pretexte sau încearcă să vă distragă atenția; păstrați o distanță care vă dă siguranță. Dacă vă simțiți urmăriți/te, cereți ajutorul unei persoane de încredere sau anunțați urgent poliția; În cazurile în care vă deplasați pe trotuarul unei străzi circulate, în apropierea zonei carosabile, păstrați poșeta pe umărul opus străzii; Încercați să fiți vigilenți și să aveți grijă la ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră, evitând preocupările care vă distrag atenția: transmiterea de mesaje sau vorbitul la telefon, accesarea internetului sau a rețelelor de socializare pe tablete”.

About Tehno Redactor

One comment

  1. pana anuntati prima persoana de incredere ramai ca Adam :)) am patit si eu din pacate, incercati sa intrati in primul magazin daca e vreunul sau orice altceva daca vedeti o usa deschisa loc public sau faceti gesturi care sa atraga atentia asupra voastra ca cei din jur sa stie ca aveti o problema ar fi mai util, ori daca poti fugi ca e sanatos si sigur te vede cineva ( asta daca esti copil) ! Eu am luat bataie cu un leat de la un nene de vreo 45 si nu era nimeni in preajma da am fugit si am scapat dupa ce am intrat in magazin deci merge 😀

%d blogeri au apreciat: