Home » Sport » La Atletico Vaslui lucrurile nu stau deloc roz, deși echipa are performanțe pe plan sportiv

La Atletico Vaslui lucrurile nu stau deloc roz, deși echipa are performanțe pe plan sportiv

Deși Costinel Botez și-a dat demisia din funcția de director sportiv la începutul lunii, a rămas alături de echipă cu speranța că lucrurile vor lua o turnură favorabilă. Veștile bune întârzie să apară, iar Botez nu vede prea mari șanse ca situația singurului club vasluian din cel de-al treilea eșalon fotbalistic să se îmbunătățească.

Costinel Botez

Costinel Botez

Cu toate că Atletico Vaslui ocupă primul loc în Liga a III-a cu nouă puncte, după patru etape, pe partea de organizare sunt oameni puțini și nu reușesc să gestioneze lucrurile pe care le au de făcut: „M-am ocupat de achiziția noilor jucători și de logistică până acum. Probabil dacă lucrurile nu vor intra în normal voi pleca definitiv. Sunt șanse mai mici să rămân, decât să continui. Vom vedea, eu cred că tot ce mi-am propus am făcut dar nu poți de unul singur să te zbați. S-au dus vremurile când la Vaslui banii atrăgeau foarte mulți oameni la echipă și toate lucrurile păreau ușoare. Acum când sunt bani foarte puțini toată lumea fuge de muncă. Cuvântul azi este, mâine e altul. Avem probleme și asta mă demotivează, eu îmi câștig banii din profesia pe care o am. Uneori stau și mă gândesc dacă pasiunile, în speță fotbalul, merită atâtea investiții. Am rămas să gestionez ce se întâmplă la acest proiect pentru o perioadă de timp, cu speranța că lucrurile vor intră în normal. Dar se pare că această normalitate nu va veni prea curând. Trebuie avută o discuție cu cărțile pe față dacă este nevoie la Vaslui să existe fotbal la un nivel mai sus decât cel județean. Dacă nu va fi nimeni interesat de fotbal la Vaslui vom rămâne la nivel de județ. Este acum o echipă care poate fi ajutată să facă oarece performanță. Sunt și performanțe de altă natură, nu doar clasarea pe primul loc sau promovarea. E bine că ne-au ieșit lucrurile măcar pe linie sportivă. A fost greu cu Miroslava, care fără să aibă jucători deosebiți e o echipă bine așezată. S-a jucat de la egal la egal ca într-un meci în care doi boxeri se tatonează, iar noi am dat lovitura decisivă. Au avut ei prima dată o șansa și au trecut pe lângă ea, iar noi am înscris”, ne-a declarat Costinel Botez.

Gabriel Crăciun: „Atletico Vaslui ocupă meritat primul loc”

Antrenorul echipei Atletico Vaslui nu crede că poziția echipei în clasament este întâmplătoare, strict bazată pe noroc. Se așteaptă însă la teste dificile următoare în meciurile următoare, motiv pentru care își responsabilizează jucătorii să își demonstreze valoarea: „Sincer nu mă așteptam să fim pe prima poziție, dar nivelul Ligii a III-a nu mi se pare de foarte mare valoare. Nu este nivelul mai slab decât anul trecut, dar din păcate față de anii trecuți a scăzut fantastic. Pentru ca au dispărut banii din fotbal a dispărut și valoarea jucătorilor și lucrul acesta se vede. Noi am făcut o echipă nouă în vară, cu destul de mulți jucători de la Liga a II-a și faptul că aceștia au ceva experiență ne dă dreptul să spunem că nu ar fi chiar o surpriză. Valoarea jucătorilor se reflectă în locul pe care îl avem în clasament, dar vrem să rămânem cu picioarele pe pământ și să tratăm fiecare meci în parte cu seriozitate. În felul acesta putem avea câștig de cauză, nu este nimic întâmplător pentru că se muncește la antrenament, există seriozitate și avem jucători valoroși. Până acum nu ne-a băgat nimeni în seamă dar lucrul acesta se va schimba și adversarii vor aborda altfel partidele cu noi dacă suntem pe primul loc sau pe doi, trei. Vom fi tratați altfel și dacă jucătorii nu rămân concentrați vor apărea probleme. Eu sper să nu se întâmple asta și îmi doresc să se vadă experiența lor în jocurile următoare. Vreau să văd maturitate și aceeași concentrare ca și în partidele disputate până acum”, a declarat pentru Est News Gabriel Crăciun, antrenorul formației Atletico Vaslui.

„Știința Miroslava ne-a studiat minuțios”

Adversara vasluienilor din ultima partidă, Știința Miroslava, a venit pregătită la Vaslui și a părut că știe foarte bine ce poate Atletico Vaslui. Drept dovadă, vasluienii au avut foarte puține ocazii de gol în prima repriză, iar partea secundă a fost puțin mai animată datorită cartonașelor. „Au avut și ei ocazii, dar avem un portar în formă bună. Bogdan Cernat demonstrează ca prestația bună din sezonul trecut nu a fost întâmplătoare. Ne-a scos cam în trei situații și aici s-a făcut diferența. Noi am mai avut pe final, înainte de golul lui Hany Ragab o ocazie bun a lui Julei. Miroslava nu e o echipă rea și nu întâmplător au șase puncte și au bătut pe Olimpia Râmnicu Sărat, vor avea rezultate bune și acasă îi vor învinge foarte puține echipe. Olimpia e o echipă puternică și s-a bătut la promovare sezonul trecut până în ultimele etape. Chiar noi i-am încurcat pentru că au făcut 1 – 1 la noi. Eu îmi doresc din partea jucătorilor mei să între cu încredere pentru că în momentul acesta suntem pe un drum bun pe care sper să îl continuăm. Nu pot să gândesc altfel decât să intru la un meci pentru a-l câștiga. Nu să fac egal sau să îl pierd, indiferent că jucăm acasă ori în deplasare. Am jucat la un nivel destul de bun, am o anumită experiență și îmi doresc același lucru și jucătorilor mei, să ajungă mai sus. Pentru asta trebuie să muncească foarte mult și dacă fac asta vor veni și rezultatele. Obiectivul meu este să câștigăm toate meciurile, să îmi văd jucătorii cum cresc în valoare și să ajungă cât mai sus în fotbal”, a mai declarat Crăciun.

Atletico Vaslui întâlnește vineri, de la ora 17:00, pe ACS Olimpia 2010 Râmnicu Sărat. Meciul cu ocupanta locului șase va avea loc pe Stadionul Municipal din Vaslui. Buzoienii au șapte puncte, după ce au reușit doua victorii, au remizat o data și au suferit o înfrângere. (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: