Home » Sport » Șapte rugbyști de la CSS Bârlad în cantonament cu echipa naționala U18

Șapte rugbyști de la CSS Bârlad în cantonament cu echipa naționala U18

Nu mai puțin de șapte bârlădeni care se pregătesc la Clubul Sportiv Școlar din localitate se vor alătura lotului naționalei U18 a României, care va face un stagiu de pregătire centralizată la Snagov.

Vlad Vișan, Radu Anton (linia a II-a), Petru Azoiței (mijlocaș la grămada), Mihai Costea (mijlocaș la deschidere/centru), Sebastian Munteanu (centru), Cosmin Botezatu (aripa/centru) și Vlad Leica (fundaș/mijlocaș la deschidere) se vor prezenta pe 10 septembrie la sediul Federației Romane de Rugby, de pe Bulevardul Mărăști din București. Stejăreii se pregătesc pentru participarea la Campionatul European care va avea loc anul viitor.

„Este un stagiu de pregătire în care se urmărește dezvoltarea pregătirii fizice, coeziunea grupului și înțelegerea cat mai bine a sistemului de joc. Este un grup bun de jucători, un grup care a făcut progres de la stagiu la stagiu, cu o atitudine mult schimbată în bine. Băieții au devenit mult mai concentrați, mai conștienți de faptul că trebuie să muncească mult individual și că trebuie să se ajute și să se sprijine unul pe altul, pentru că doar așa crește puterea grupului”, a declarat antrenorul Cosmin Cioriciu.

CSS Bârlad se poate lăuda că dă cei mai multi jucători la naționala României U18. Campioana DNJ U18, CNE CSS2 Baia Mare dă doar patru jucători, în timp ce finalista Dinamo oferă doar doi. Universitatea Cluj, care a învins dramatic CSS Barlad cu 25 – 24 pentru a câștiga medaliile de bronz dă și ea tot doi jucători. CSO Pantelimon este și ea ofertantă pentru lotul național și dă trei jucători. Mai dau câte doi jucători LPS Constanța, ACS Tomitanii, CNE Cornu și CSM Olimpia. În lotul național se vor mai regăsi câte un jucător de la CT Dinicu Golescu, CSM Pitești, CSS Gura Humorului și CSM Baia Mare.

Lotul celor 30 de sportivi selecționați:

Stâlp: Flavian Cuprian (LPS Constanța), Manole Eduard (CT Dinicu Golescu), Florin Corniciuc (CSM Pitești), Mugurel Costea (CS Dinamo), Marius Ferarius (CSS Gura Humorului)

Stâlp/Trăgător: Alin Manda (CSO Pantelimon), Florian Ciocoiu (ACS Tomitanii)

Trăgător: Cristian Mocanu (LPS Constanta), Darius Plăcintar (U Cluj)

Linia a II-a: Vlad Vișan (CSS Bârlad), Radu Anton (CSS Bârlad), Adrian Pavel (CNE Cornu),

Linia a III-a: Felix Căprar (CNE Cornu), Dragoș Ser (CSM Olimpia), Ionuț Tudor (CSO Pantelimon), Alin Toma (CNE CSS 2 Baia Mare)

Mijlocaș la grămadă: Vlad Bocăneț (CNE CSS 2 Baia Mare), Petru Azoiței (CSS Bârlad)

Mijlocaș la deschidere/Centru: Mihai Costea (CSS Bârlad)

Mijlocaș la deschidere: Luca Nichitean (CNE CSS2 Baia Mare)

Centru: George Mitroi (CSO Pantelimon), Sergiu Lucaciu (CSM Baia Mare), Sebastian Munteanu (CSS Bârlad), Iulian Crăciun (CS Dinamo)

Aripa: Andrei Mihalache (CNE CSS2 Baia Mare)

Aripa/Centru: Cosmin Botezatu (CSS Bârlad)

Fundaș/Aripă: Laurențiu Popovnicu (ACS Tomitanii), Cosmin Neaga (CSM Olimpia)

Fundaș/Mijlocaș la deschidere: Vlad Leica (CSS Bârlad)

Fundaș: Ștefan Maris (U Cluj)

Staff: Antrenor: Cosmin Cioriciu și Dănuț Dumbrava, Doctor: Cristian Staicu, Kinetoterapeut: Adrian Purdila, Analist video: Sabin Vasilescu, Director tehnic: Yannick Vignette. (George PROCA)

About Tehno Redactor