LocalSocial

Două vehicule radiate din circulație, descoperite într-un sfert de oră la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa  efectuează cercetări cu privire la două persoane care au fost depistate la controlul de frontieră, conducând autovehicule  neîmatriculate.

În ziua de 08 decembrie a.c, în intervalul orar 15.15-15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, doi bărbați cu dublă cetățenie, română și moldoveană, în vârstă de 24, respectiv 41 de ani, care conduceau vehicule cu numere de înmatriculare specifice Danemarcei şi Lituaniei.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autovehiculelor, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acestea au fost radiate din circulaţie de autorităţile din Danemarca și Lituania și că, în prezent, nu figurează a fi înmatriculate în circulație de către un alt stat.

În cele două cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button