National

Călătorii din trenul Arad – Cluj-Napoca au înghețat din cauza geamurilor sparte ale vagoanelor

Călătoriile cu trenurile din România sunt o adevărată peripeție pentru călători. Știi când urci în tren, dar niciodată nu știi când vei ajunge la destinație și, mai ales, în ce condiții. Dacă vara aerul condiționat nu merge, iarna nu este căldură în vagoane.

De o călătorie friguroasă au avut parte și aseară, pasagerii unei curse între Arad şi Cluj-Napoca. Geamurile vagoanelor erau găurite. Deşi caloriferele funcţionau, oamenii au îngheţat de frig. Pentru a putea face față, unii şi-au pus şi câte două perechi de şosete ca să reziste. Problema e că, din lipsă de fonduri, vagoanele ajung la reparat doar când sunt deja în stare avansată de degradare.

Singura soluție găsită de InterRegio pentru a remedia problema a fost un şerveţel băgat ca dop în spărtura din geam. Din păcate, metoda nu a funcţionat, iar timp de șase ore oamenii au înghețat în vagoane.

Related Articles

Back to top button