Home » Sport » Real Junior Vaslui – parcurs perfect la Turneul Final al Trofeului "Gheorghe Ene"

Real Junior Vaslui – parcurs perfect la Turneul Final al Trofeului "Gheorghe Ene"

Grupa 2008 de la Real Junior, pregătită de antrenorii Ciprian Amarandei și Sorin Tataru, a debutat cu doua victorii în prima zi de competiție la Turneul Final al Trofeului Gheorghe Ene la fotbal juniori.

Micii fotbaliști s-au distrat cu ACS FC Dani Coman Pitești, pe care au învins-o cu 6 – 1 (4 – 0). David Mario și Stefan Amarandei au reușit câte o dubla, iar celelalte goluri au fost marcate de Ianis Podoleanu și Sebastian Roșu. Au învins apoi cu 2 – 0 formatia ACS Luceafarul Drobeta Turnu Severin, deși au jucat cu un om mai puțin timp de o repriza și jumătate. Golurile au fost marcate de Ștefan Amarandei și Ianis Podoleanu.

Primul meci a decurs perfect, am reușit un scor mare cu o echipa buna. În cel de-al doilea meci am rămas în trei oameni după zece minute , când conduceam deja cu 2 – 0 . Cei trei care au rămas și rezervele care au intrat și-au făcut însă pe deplin datorită” Jucam o finala cel puțin, speram să fie cea mare. Copiii au calitate și dacă vor juca la valoarea lor nu are cine sa le pună probleme”, a declarat pentru Est News Ciprian Amarandei.

Din păcate vasluienii resimt oboseala pentru ca organizarea este deplorabilă. După ce a parcurs aproape 700 de km echipa clubului Real Junior suporta în camere temperaturi foarte scăzute. Meciurile au loc în Sala Sporturilor Victoria din Arad (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: