fbpx
Home » Administratie » LDP Reiser SA Bârlad a început lucrările încă din primele zile ale anului

LDP Reiser SA Bârlad a început lucrările încă din primele zile ale anului

Anul 2020 a început bine pentru SC LDP Reiser SA Bârlad, care, în premieră, a lucrat cu notă de comandă de la Primărie chiar de pe  6 ianuarie. Echipele de muncitori au început să lucreze pe strada Lirei pentru reparații la trotuare și schimbarea bordurilor.

De asemenea, se refac trotuarele pe străzile Ioan Vodă, Bicaz, Poșta Veche, Dr. Bagdasar și se efectuează balastări pe străzile Soarelui, Simion Bărnuțiu și Petru Maior. Vremea e bună și permite executarea lucrărilor în condiții optime.

„Avem notă de comandă de la Primărie încă de la începutul lunii ianuarie și asta e bine. De la an la an, executăm lucrări tot mai diversificate: plombări, covor asfaltic, trotuare cu borduri, pavele, balastări etc. Ca procent, 90 % din totalul lucrărilor sunt cele contractate cu Primăria și 10% cu terți. Lucrăm cu societăți de furnizare a gazului metan, cu SC Aquavas, cu SC CUP, cu DAPPC, cu școli, cu toți cei care ne solicită.”, ne-a declarat Adriana Ursu, directorul SC LDP Reiser SA Bârlad.

Până la această oră, din bugetul local pe anul în curs au fost alocați SC LDP Reiser 4 milioane de lei. (Mihaela NICULESCU)

About admin

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: