Home » Social » Casa Județeană de Pensii Vaslui a plătit în luna ianuarie ajutoare de deces de 2,2 peste milioane lei

Casa Județeană de Pensii Vaslui a plătit în luna ianuarie ajutoare de deces de 2,2 peste milioane lei

În prima lună a acestui an, la nivelul Casei Județene de Pensii (CJP) Vaslui au fost acordate un număr de 432 ajutoare de deces, în valoare totală de  2.255.218 lei.

”Din cele 432 ajutoare de deces, 411 au fost achitate pentru pensionarii decedați sau membrii de familie ai acestora. De asemenea, 20 ajutoare de deces au fost plătite pentru decedații care aveau calitatea de asigurat în baza unui contract de muncă/raport de serviciu,  a unei declarații de asigurare sau a unui contract de asigurare, respectiv membrii de familie ai acestora”, a spus Loredana Enache, purtător de cuvânt al CJP Vaslui.

Începând din data de 9 ianuarie 2020, au intrat în vigoare noile cuantumuri ale ajutorului de deces. Conform Legii nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat, cuantumul ajutorului de deces este următorul: în cazul decesului asiguratului sau pensionarului – 5.429 lei, iar în cazul decesului unei membru de familie al asiguratului sau pensionarului – 2.715 lei.

Ajutorul se acordă în cazul decesului pensionarului sau al unui membru de familie al acestuia, pe baza următoarelor documente: cerere pentru acordarea ajutorului de deces; certificat de deces (original și copie); act de identitate al solicitantului (original și copie); acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul (original și copie); dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (factura fiscală), inclusiv cu declarație pe propria răspundere a solicitantului ajutorului de deces; act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt și data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original); adeverință care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii (original).

(Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: