Home » Local » Goscom Vaslui apelează la hărnicia personalului pentru realizarea unui profit de 88 mii de lei

Goscom Vaslui apelează la hărnicia personalului pentru realizarea unui profit de 88 mii de lei

Consiliul Local (CL) Vaslui a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al SC Goscom. Veniturile totale estimate a fi realizate în anul curent sunt în valoare de 14.834 mii lei, din care 10.678 mii lei sunt venituri alocate din bugetul de venituri si cheltuieli al Primariei Vaslui.

”Veniturile din exploatare sunt în sumă de 14.830 mii lei și reprezintă venituri din servicii prestate în suma de 13.315 mii lei: lucrări de salubrizare stradală, combatere țânțari, ecarisaj, lucrări întreținere spații verzi, monitorizare și întreținere rampă Paiu, lucrări întreținere baze sportive, venituri din furnizarea energiei termice în sistem centralizat,venituri din închirieri utilaje la terți”, se arată în nota de fundamentare a hotărârii.

Veniturile din redevențe și chirii sunt în sumă de 121 mii lei și reprezintă venituri din activitatea de închiriere spații comerciale, iar veniturile din vânzarea mărfurilor sunt în sumă de 162 mii lei și reprezintă venituri din vânzarea florilor prin magazinul propriu ”Floraria Freesia”.

Cheltuielile totale prevăzute pentru anul 2020 însumează 14.746 mii lei.  Este vorba despre cheltuieli de exploatare, cheltuieli privind serviciile executate le terți etc. Pentru acest an, SC Goscom Vaslui își propune  realizarea unui profit brut de 88 mii lei, prin creșterea productivității muncii și implicit a veniturilor obținute. Societatea are un capital social subscris si vărsat în valoare de 913.285 lei. Este împarțită în 365.314 acțiuni, iar valoarea nominală a unei acțiuni este 2,5 lei. Acționarul unic este CLVaslui. La aceasta dată, Goscom Vaslui are în structura sa următoarele sectoare de activitate: sector activitate căi publice; sector activitate ecarisaj; activitate monitorizare și întreținere rampă Paiu; sector activitate auto etc.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*