Home » Administratie » Bărbat cercetat penal după ce a sărit geamul într-o cameră alăturară în pensiunea în care se află în carantină

Bărbat cercetat penal după ce a sărit geamul într-o cameră alăturară în pensiunea în care se află în carantină

Un bărbat din Zorleni, aflat în carantină într-o pensiune din apropierea municipiului Bârlad odată cu revenirea sa în țară din străinătate, este cercetat penal de procurori pentru zădărnicirea combaterii bolilor pe perioada stării de urgență în România ca urmare a pandemiei de coronavirus. Organele de anchetă îl acuză pe bărbat că a sărit geamul geamul camerei în care este cazat și a trecut în camera alăturată, deși nu avea voie să interacționeze cu alte persoane aflate, ca și el, în izolare instituționalizată.

Vasluienii veniți din străinătate și bagați în carantină obligatorie de 14 zile își fac de cap prin unitățile de cazare. Este și cazul unui bărbat din Zorleni, care nu a ținut cont de faptul că nu are voie să interacționeze cu alte persoane. El a sărit geamul camerei de cazare de la pensiune și a intrat într-alta. Numai că, din nefericire pentru el, a fost văzut de forțele de ordine care asigurau paza spațiilor de cazare. În consecință, pe numele său s-a întocmit dosar penal, înaintat către unitatea de Parchet din Bârlad.

Organele de poliţie din cadrul Postului de poliţie Zorleni au fost sesizate cu privire la faptul că la data de 28 aprilie, numitul G.C., plasat sub măsura carantinei din data de 27 aprilie, a ieşit pe geam din camera pensiunii unde se afla carantinat şi, escaladând pervazul exterior al clădirii, a mers într-o cameră alăturată, nerespectând astfel măsurile privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor infectocontagioase”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Cercetările în acest caz vor fi continuate de către polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, pentru infracțiunea de zădărnicire de combatere a bolilor. (Ionuț PREDA)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*