Home » Uncategorized » Ieșirea din era lui „merge și-așa“!

Ieșirea din era lui „merge și-așa“!

Declaraţie de presă

Ieșirea din era lui „merge și-așa“!

_Oamenii au demonstrat, de-a lungul istoriei, că atunci când
vremurile sunt dificile, solidaritatea devine puternică, iar
capacitatea de adaptare la noile realități crește exponențial.
Suntem acum în fața unei situații excepționale. Pentru unii români,
cei mai tineri, e prima dată, dar mulți dintre noi suntem deja
căliți de mersul istoriei, care nu ține, iată, întotdeauna cu
oamenii. Este trist ce ni se întâmplă și sperăm să revenim cât
mai repede la normal. Dar normalul va fi diferit față de cel de
dinaintea pandemiei.

Pandemia de coronavirus a arătat societății românești câtă
nevoie avem unii de alții. Ne-a confirmat cât de necesară este munca
noastră și cât de important este să ne facem fiecare treaba corect.

Acum s-a văzut și mai bine ce probleme generează improvizațiile și
scurtăturile. Am acordat prea puțină atenție sănătății și
educației, și iată că au ieșit la iveală, cu toate efectele,
lipsurile din aceste structuri fundamentale pentru o societate modernă.

Am acordat prea puțină atenție unui construct economic sustenabil,
în care producătorii locali să joace un rol de bază. Am apreciat
prea puțin capitalul uman. Acum se poate constata că munca fiecăruia
dintre noi, bine făcută, este esențială pentru bunăstarea
comunității din care facem parte.

După pandemie, va trebui să ne adaptăm nu doar noilor realități
sociale, ci și a celor din piața muncii. Unii vor lucra de acasă și
după 15 mai, alții își vor schimba locul de muncă sau profesia.
Remodelări și reformări vor avea loc nu doar în mediul privat, ci
și în cel de stat.

Digitalizarea administrației publice centrale și locale este
inevitabilă și trebuie realizată cu responsabilitate și eficiență.
Nu mai e loc de experimente care să eșueze. Colaborarea în mediul
virtual dintre stat și contribuabili trebuie să devină normă. De
cealaltă parte, oamenii de afaceri, dar și angajații trebuie să
își readapteze stilul de lucru. Este momentul să părăsim epoca lui
“merge și așa”.

Acest mare necaz se poate transforma și într-o oportunitate pentru
restartarea, pe principii corecte, a societății românești.

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Deputat PNL de Iași

Birou Parlamentar Dumitru OPREA

Str. Han Tătar, nr. 4, Iaşi

Tel. +40-332-102005

www.dumitruoprea.ro

About Net Rex

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*