Home » Administratie » La Spitalul din Bârlad nu se recoltează plasma de la pacienții vindecați de COVID-19

La Spitalul din Bârlad nu se recoltează plasma de la pacienții vindecați de COVID-19

Ovidiu Ciubotaru, medic la Spitalul ”Elena Beldiman” Bârlad, secția Boli Infecțioase, susține că nu se recoltează plasma de la pacienții care au învins boala și care au anticorpi împotriva SARS-CoV-2, deși este la îndemână.

Până acum nici unul din pacienții critici COVID19 ce au necesitat intubare și ventilație mecanică în secția de ATI a spitalului din Bârlad nu a supraviețuit.

Recent a fost și cazul unei infirmiere de 55 de ani de pe secția ORL a spitalului din Vaslui.

”Tratamentele pe care le folosim în acest moment au în spate studii pe loturi mici, de înțeles având în vedere situația excepțională în care ne aflăm. Până când vom avea studii serioase, în urma cărora să știm cu adevărat ce medicamente sunt eficiente, tratăm, ca peste tot în țară, cu medicamente ce au minime dovezi de eficientă. Dar avem o resursă care ne este la îndemână și nu o folosim. Este vorba de plasma de la pacienții care au învins boala și care au anticorpi împotriva SARS-CoV-2. Aceasta ar putea fi recoltată de la pacienții convalescenți după externare și administrată pacienților gravi din secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Nu este necesar vreun echipament complex cum am fi tentați să credem, recoltarea de plasmă și depozitarea acesteia după înghețare (produsul se numește Plasmă Proaspătă Congelată), este un proces care se practică și acum în centrele de transfuzii din țară”, afirmă medicul Ovidiu Ciubotaru.

Pe 22 aprilie 2020 a fost publicat ordinul de ministru nr. 654/2020 care reglementează utilizarea plasmei de la donator vindecat de COVID-19. Potrivit acestui ordin, ”Dacă în centrul de transfuzie sanguină nu este posibilă recoltarea plasmei prin afereză sau donatorul nu se califică pentru procedura de afereză din punctul de vedere al abordului venos, se va recolta sânge total și se va prepara plasmă proaspăt congelată și concentrat eritrocitar, conform procedurii curente de preparare a plasmei proaspăt congelate din sânge total din centrul de transfuzie sanguină.”

Practic ce ar trebui făcut:

1. Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Bârlad trebuie să încheie un protocol de colaborare cu Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad în vederea identificării pacienților vindecați, potențiali donatori;
2. După încheierea protocolului, spitalul furnizează centrului de Transfuzii lista cu potențialii donatori;
3. Centrul de Transfuzii contactează donatorii și îi programează pentru consult, analize și donare;
4. Spitalul face o solicitare la Ministerul Sănătății pentru includerea secției de ATI în rețeaua de administrare monitorizată a PPC-DV-COVID-19 la pacienții critici cu COVID19.
5. După înghețare, depozitare și testele specifice la Institutul Național de Hematologie Transfuzională, plasma poate fi utilizată.

”În țările civilizate mortalitatea pacienților care ajung să fie ventilați în secțiile ATI este de 50%. Suntem convinși că putem face și noi un minim de efort să nu rămânem la un rușinos 100%!”, a concluzionat medicul.    (Cristian DIMA)

About Cristian Dima

%d blogeri au apreciat: