Home » Local » Haos pe online. Vasluienii care ies la pensie au atașat la dosare carduri de sănătate sau titluri de proprietate

Haos pe online. Vasluienii care ies la pensie au atașat la dosare carduri de sănătate sau titluri de proprietate

de Dănuț CIOBANU 

Vasluienii care au depus la Casa Județeană de Pensii dosare pentru deshiderea drepturilor de pensie au anexat tot felul de acte. Este vorba despre carduri de sănătate sau titluri de proprietate, acte care nu au nimic în comun cu ieșirea la pensie. După ridicarea stării de urgență, toate aceste dosare vor fi refăcute cu documentele solicitate prin lege. Lunar, în medie, Casa de Pensii stabilește un număr de 400 dosare noi de pensie.

Depunerea dosarelor de pensie în sistem online nu este atât de facilă pentru viitorii pensionari vasluieni. Din motive de siguranţă medicală, legate de prevenirea răspândirii şi infectării cu noul coronavirus, din data de 18 martie 2020, pe toată durata stării de urgență operațiunea de înregistrare a cererilor de deschidere a drepturilor de pensie (depunerea dosarelor de pensie) se realizează telefonic sau pe e-mail.

Deși Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui a transmis toate datele în ceea ce privește conținutul acestor dosare, multe persoane atașează documente care nu au nicio legătură cu ieșirea la pensie. Este vorba despre titluri de proprietate, carduri de sănătate și alte documente.

Isabel Bogdan, directorul CJP Vaslui, a precizat că după finalizarea stării de urgență, persoanele care solicită ieșierea la pensie la limita de vârstă vor trebui să completeze dosarele cu actele solicitate.

”Primim pe e-mail sau prin poștă tot felul de copii la diverse acte. Noi am transmis prin telefon tuturor persoanele datele exacte cu privire la conținutul dosarelor, avem toate aceste informații postate pe site-ul instituției, astfel încât toți doritori să fie știe despre ce este vorba. Când se va termina starea de urgență și solicitanții vor putea veni la sediul nostru, toate aceste dosare vor fi refăcute. Ne-am trezit la instituție cu titluri de roprietate sau carduri de sănătate. Lunar, în medie, noi stabilim un număr de 400 dosare noi de pensie”, a precizat Isabel Bogdan.

CJP Vaslui prelucrează lunar dosare de pensii care vizează înscrierea la pensie de limită de vârstă; acordare a pensiei anticipate și anticipate parțiale; decizii de înscriere la pensia de invaliditate; decizii de acordare a pensiei de urmaș. La începutul anului 2020, erau înregistrați la CJP Vaslui un total de 93.729 pensionari, din care 81.685 pensionari de stat și 12.044 pensionari din agricultură.

Calendarul creșterii pensiilor

La începutul lunii iulie 2019, președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat noua lege a pensiilor. Actul normativ se aplică etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare. Valoarea punctului de pensie se actualizează astfel: 1.265 de lei în 2019; 1.775 de lei în 2020; 1.875 de lei în 2021. Din anul 2022, valoarea punctului de referință se va indexa anual cu rata inflației și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

De asemenea, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și care au născut 3 copii, pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani, beneficiază de o reducere considerabilă a vârstei de pensionare. Vârsta maximă de pensionare este stabilită la 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați.

Cuantumul pensiei anticipate se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.

Pensia de urmaș se va cuveni copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii. Totodată, se introduce o nouă prestație și anume ajutorul pentru soțul supraviețuitor, și reprezintă 25% din pensia soțului decedat. Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie.

 

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

One comment

  1. Vaslui. Ce altceva să mai comentezi ?
    Bine ca nu și-au „depus” la dosare și carnetele de conducere.

%d blogeri au apreciat: