Home » Administratie » Fraudă pe internet de peste 16.000 de lei comisă de doi tineri din Grivița cu datele de identificare de pe cardul unui consătean

Fraudă pe internet de peste 16.000 de lei comisă de doi tineri din Grivița cu datele de identificare de pe cardul unui consătean

Doi dineri de 19 și 24 de ani, din comuna Grivița, au reușit să dea un tun de peste 16.000 de lei cu ajutorul unor date de identificare de pe un card al unui consătean, ei reușind, în mai puțin de două luni, să facă peste 100 de operațiuni financiare frauduloase pe internet, în special cu operatori de jocuri și pariuri sportive. Ambii grivițeni au ajuns pentru o noapte în arestul Poliției, ei fiind cercetați acum sub control judiciar pentru efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Un bărbat de 29 de ani, din Grivița, s-a trezit cu o gaură de peste 16.000 de lei în contul său de la bancă, după ce doi consăteni au reușit să-i ia banii on-line, folosindu-se de datele de identificare de pe cardul bancar. Sesizând lipsa banilor, tânărul a sesizat Poliția, care a început o anchetă, reușind să-i identifice pe cei care i-au sustras banii din cont.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada februarie – martie 2020, doi bărbați s-au folosit de datele de identificare ale unui card bancar emis persoanei vătămate și au efectuat peste 100 de operațiuni financiare frauduloase, pe internet. Astfel, persoanele bănuite de comiterea faptelor cercetate au efectuat plăți on-line către diverși comercianți, operatori pariuri sportive și operatori jocuri”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Polițiștii i-au reținut pe cei doi tineri pentru 24 de ore, iar procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a decis cercetarea lor sub control judiciar, măsură dispusă pentru o perioadă de 60 de zile, pentru infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. (Ionuț PREDA)

About admin

%d blogeri au apreciat: