Home » Administratie » Tânără rănită pe o trecere de pietoni de pe strada Traian, din Vaslui. Autorea accidentului, anchetată de Poliție

Tânără rănită pe o trecere de pietoni de pe strada Traian, din Vaslui. Autorea accidentului, anchetată de Poliție

 

 O tânără de 27 de ani, din județul Iași, a ajuns cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Vaslui după ce a fost lovită de o mașină pe o trecere de pietoni de pe strada Traian, din Vaslui. Conducătoarea autoturismului care a accidentat-o pe femeie va fi cercetată de polițiști pentru vătămare corporală din culpă.

Accident pe strada Traian din Vaslui, în care au fost implicate două femei, autoare și victimă. În fapt, o șoferiță care conducea mașina sa dinspre Piața Traian spre Crucea Gării a lovit în plin o tânără de 27 de ani, din Iași, care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

În urma accidentului, victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. În ceea ce o privește pe conducătoarea auto, aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind unul negativ”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Tânăra de 27 de ani ajunsă la spital a fost diagnosticată de către medici cu o contuzie la șoldul stâng. În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele șoferiței din Vaslui pentru vătămare corporală din culpă. (Ionuț PREDA)

About admin

%d blogeri au apreciat: